Italianul care a omorât o hunedoreancă şi a răstignit-o, cere pedeapsă mai mică

03-victima-andreacristinaitaliaNatalia Bumbac

Ucigaşul hunedorencei Zamfir Andreea Cristina (foto mic), de 26 de ani, găsită crucificată în Italia, sub un pod de pe Autostrada 1, la intrarea în Florenţa, vrea să scape de puşcărie. Riccardo Viti a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în prima instanţă, decizie pe care a contestat-o.
Conform blastingnews.com, bărbatul urmează să apară din nou în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel în 3 noiembrie, atunci când instanţa a stabilit termen pentru prima audiere a lui Riccardo Viti (foto). Italianul, găsit vinovat pentru omor deosebit de grav a fost judecat atât pentru uciderea hunedorencei cât şi pentru alte cinci violuri săvârşite în perioada 2011-2014, în zona Florenţa – Calenzano.
03-ucigas-andreea-cristina-zamfir_42124d08e8La finele lunii septembrie 2015, Riccardo Viti a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce, ultima lui victimă, Zamfir Andreea Cristina, o hunedoreancă de 26 de ani, a fost găsită fără suflare. Femeia a fost găsită în pielea goală sub un pod, fiind „răstignită” de o bară metalică folosită ca barieră. Mâinile îi erau legate cu bandă adezivă, element care l-a dat de gol pe criminal. Viti a fost arestat pe baza probelor de ADN găsite pe banda adezivă pe care acesta a rupt-o cu dinţii în momentul când a legat-o pe femeie, înainte de a o viola şi bate până când şi-a pierdut cunoştinţa. Italianul de 55 de ani a lăsat-o în agonie şi a plecat acasă. Procurorii au cerut pentru Riccardo Viti închisoarea pe viaţă. Însă, avocaţii acestuia au arătat instanţei că violatorul criminal a recunoscut tot ce a făcut şi a colaborat cu anchetatorii, obţinând o pedeapsă mai mică.

One thought on “Italianul care a omorât o hunedoreancă şi a răstignit-o, cere pedeapsă mai mică

  • 16 septembrie 2016 la 6:44
    Permalink

    Doamne ferește, ce bestie cu chip de om. Merita închisoare pe viață.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare