Actualitate

Isteria cu dezinfecţia a ajuns şi la Brad. O gastrită, pusă pe seama dezinfecţiei claselor

Sorina Popa

Isteria cuprinde România! Dar şi judeţul nostru. Ieri, IPJ Hunedoara a anunţat că a declanşat o anchetă după ce la şcoala „Horia, Cloşca şi Crişan“ din municipiul Brad, patru eleve s-au plâns că se simt rău, asta în condiţiile în care s-a făcut dezinsecţie şi dezinfecţie. Elevele au acuzat dureri şi au cerut voie să plece acasă. Potrivit Mariei Ştefănie, inspectorul şcolar general, două dintre ele s-au prezentat la urgenţa spitalului din Brad, fiind diagnosticate cu gastrită.
„Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Brad s-au deplasat la o unitate de învăţământ din localitate, pentru a efectua verificări cu privire la posibilitatea ca sănătatea elevilor şi a personalului unităţii să fie pusă în pericol, ca urmare a efectuării, în data de 21.02.2020, a unor activităţi de dezinsecţie şi dezinfecţie în incinta unităţii şcolare. În acest caz, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în urma unor informaţii apărute în mediul on-line, iar ca urmare a verificărilor la unitatea şcolară, au constatat faptul că, la prima oră de curs, patru eleve ale unei clase gimnaziale au solicitat dirigintei să fie lăsate să plece acasă, întrucât au afirmat că se simţeau rău. Echipa de cercetare a beneficiat de sprijinul ofiţerilor specialişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, din cadrul I.P.J. Hunedoara şi ai ISU Hunedoara, la faţa locului fiind prezenţi inclusiv reprezentanţi ai DSV Hunedoara şi DSP Hunedoara. În acest caz, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au efectuat activităţile de dezinsecţie şi dezinfecţie, în cauză fiind întocmit dosar penal (în rem) sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă“, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.
Inspectorul şcolar general susţine că în clădirea respectivei şcoli funcţionează 21 de clase, dar nu au mai fost înregistrate asemenea cazuri ca ale celor patru fete.

One thought on “Isteria cu dezinfecţia a ajuns şi la Brad. O gastrită, pusă pe seama dezinfecţiei claselor

  • Ar trebui sa va fie rusine pentru incercarea de ascundere a adevarului. Din fericire, cazul nu a putut fi musamalizat si s-a dovedit ca deratizarea / dezinfectia nu a fost facuta in conditii optime.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura