Politica si administratie

Irigaţii pentru 4.473 de hectare în judeţul Hunedoara

Ministerul Agriculturii, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, realizează Programul Naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, structurat pe trei etape, program pentru care are alocări de 868 de milioane de euro.
În etapa 2017-2020 sunt prevăzute reabilitarea amenajărilor de irigaţii pe suprafaţa cărora s-au constituit organizaţii şi federaţii de îmbunătăţiri funciare şi care au accesat obiectivele măsurii 125A1-îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii-irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare, din cadrul PNDR 2007-2013.
În etapa a doua, respectiv 2018 – 2020, sunt incluse amenajările de irigaţii viabile pe care s-au constituit organizaţii şi federaţii de îmbunătăţiri funciare care vor putea accesa sub-măsura 4.3- investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole-irigaţii, din cadrul PNDR 2014-2020.
În ultima etapă, 2019-2020, sunt incluse amenajările de irigaţii viabile, în care nu sunt constituite organizaţii de îmbunătăţiri funciare, dar în care se pot constitui, în condiţiile legii, la solicitarea proprietarilor de teren.
În judeţul nostru, ANIF, prin Unitatea de Administrare Hunedoara, face eforturi pentru refacerea sistemelor de irigaţii existente, în suprafaţă de 4.473 de hectare.
Ca urmare a solicitărilor de apă a fermierilor care lucrează terenurile aflate în amenajările de irigaţii gravitaţionale Ostrov Clopotiva în suprafaţă de 2.679 de hectare, respectiv Simeria Băcia, cu suprafaţa de 358 de hectare, s-au demarat formalităţile obţinerii fondurilor necesare repunerii în funcţiune a celor două sisteme de irigaţii, întrucât la ora actuală acestea prezintă un grad mare de degradare. Astfel, în urma consultărilor din teren, specialiştii ANIF au întocmit documentaţiile tehnice şi caietele de sarcini.
În acelaşi timp, fermierii, cu sprijinul specialiştilor ANIF precum şi a celor din administraţia publică locală, au demarat procesul de înfiinţare a Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii în perimetrul celor două amenajări, cu denumirile OUAI Ţara Haţegului şi OUAI Recolta Băcia. În ambele amenajări, suprafaţa deţinută de fermieri este peste jumătate din suprafaţa amenajărilor, condiţie suficientă şi necesară pentru preluarea spre administrare a întregii reţele secundare de irigaţii. Cel mai important este însă faptul că apa de irigaţii, la punctul de preluare de către fermieri, va fi gratuită, costurile fiind suportate de către Ministerul Agriculturii, prin ANIF.
Unitatea de Administrare Hunedoara face eforturi susţinute către unitatea centrală ANIF pentru declararea amenajărilor de irigaţii din judeţul Hunedoara ca amenajări viabile, aşa încât odată cu dobândirea personalităţii juridice a OUAI-urilor să se aibă în vedere introducerea amenajărilor în etapa a doua a Programului Naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România.

Deputat Laurenţiu Nistor,
preşedintele Organizaţiei Judeţene
a PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura