Invitaţie la Zilele Comunei Zam

8 august 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

În organizarea Primăriei şi a Consiliului Local Zam, în intervalul 17-19 august vor avea loc Zilele Comunei, ajunse la ediţia a V-a. Locul de desfăşurare este piaţa agroalimentară din satul principal.

Aflându-ne în an aniversar, întregul eveniment se derulează sub semnul Centenarului. Manifestările vor debuta în 17 august, începând cu ora 18:30, când cei prezenţi se vor putea bucura de un spectacol folcloric semnat de îndrăgiţi artişti ai cântecului popular românesc, precum Bogdan Toma, Oana Bozga-Pintea, Doriana Talpeş, Adrian Lucaci, Cristina Stănilă, Raul Sîrb, Alexandra Inisca, Ansamblul de dansuri Valea Mureşului (de pe lângă căminul cultural Săvârşin) şi formaţia Doriana Talpeş, ce va asigura acompaniamentul ca, mai apoi, să întreţină distracţia cu o tradiţională rugă ce va lua startul la ora 23. Prezentarea îi aparţine Crinelei Buciuman.
În 18 august, începând cu ora 13, iubitorii sportului îşi vor putea încuraja favoriţii în cadrul meciurilor de fotbal desfăşurate sub genericul Cupa Floare de Colţ, susţinute pe teren sintetic, dar şi a partidelor de şah. De la 19:30, tineretul revine în atenţie, având dedicată o seară specială cu DJ Kasler, DevOrchestra şi Daggu Project.
În 19 august, de la ora 13, încep alte competiţii sportive şi, de asemenea, vor fi semifinalele şi finalele la fotbal, premierea echipelor urcate pe podium urmând să fie făcută de la ora 17.
“Invit fiii satului, prietenii, colaboratorii, apropiaţii sau pur şi simplu hunedorenii care vor să petreacă pe meleagurile noastre, să ia parte alături de comunitate la acţiunile de suflet pe care le-am organizat pentru acest an. Îmi doresc ca oamenii să se simtă bine şi să socializeze aşa cum o fac în zi de sărbătoare. Vă aşteptăm cu mare drag! ”, a fost invitaţia lansată de Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Baia de Criş: încep reparaţiile la podeţele distruse de viitură

Pagubele materiale înregistrate în comuna Baia de Criş, în urma ploilor căzute în cantităţi mari, au fost estimate la 427.000...

S-a dat sentinţa în mega-dosarul grupării Simota & Litera: Simota şi „locotenenţii“ săi, condamnaţi la ani grei de puşcărie

Tribunalul Hunedoara a dat ieri, 8 august, sentinţa în mega-dosarul grupării infracţionale organizate Simota & Litera. În total, în acest...

Criminalul din Orăştie, trimis în judecată

Dosarul în care Florin Kovacs (foto), din Orăştie, este acuzat de omor a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara....

Închide