Sport

Învinşi şi în duelul nou-promovatelor

11 x 1 ighiu deva (2)Ciprian Marinuţ

CNS „Cetate” Deva a ajuns la patru eşecuri consecutive în campionatul Ligii a 3-a, după ce a pierdut, scor 0-2, şi în faţa unei echipe de aceeaşi condiţie, nou-promovata Performanţa Ighiu. Antrenorul Marius Sîrbu consideră că rezultatul înregistrat sâmbătă, în deplasare, în etapa a 6-a, e nedrept raportat la realitatea din teren, însă nici măcar jocul bun nu ţine de cald când se calculează punctele în ecuaţia evitării retrogradării.

Greşeli şi imprecizii
Trupa din Deva şi-a dorit să pună punct şirului de trei eşecuri consecutive, însă a fost trădată din nou de lipsa de experienţă, chiar dacă a întâlnit tot o echipă nou-venită în eşalonul trei. CNS „Cetate” s-a străduit, însă a pătimit în momentele cheie ale jocului şi a suferit la finalizare. Performanţa Ighiu a fost mai activă în prima repriză, tonul acţiunilor de atac fiind dat de golgheterul R. David. Acesta a fost un servant excelent pentru Bărculeţ, un junior adus înaintea acestui meci din Liga a IV-a de la ASC Pianu. Tânărul debutant în eşalonul trei a profitat de o eroare a defensivei devene şi deschis scorul în minutul 28, când a împins în poartă o centrare de pe partea dreaptă. CNS „Cetate” a ieşit la rampă în primele 45 de minute doar prin şutul lui Chelariu (min. 43) de la 18 metri, respins în corner de portarul Bodea. Şi repriza secundă a început în nota de dominare a gazdelor, care au mai irosit câteva oportunităţi prin R. David (47), Negură (49) şi S. Turuş (62). Apoi, ca urmare a intrărilor în ofensivă a lui Lintaru, Făgărăşanu şi Şoit, CNS „Cetate” a devenit mai periculoasă la poarta adversă. Cea mai mare ocazie a fost semnată de Făgărăşanu (min. 70), din lovitură liberă, însă Bodea a respins în corner. În ciuda eforturilor devenilor de a egala, golul a picat tot în poarta lor. Golgheterul R. David a majorat avantajul, în minutul 83, după o acţiune personală în care a driblat doi adversari şi a şutat pe sub portar. În replică, Şoit a şutat pe lângă bară de la 16 metri, ratând o ultimă ocazie a celor din Deva, iar în prelungiri (minutul 90+2), Oniche, de la gazde, a ţintit transversala de la 20 de metri.

„Am pierdut nemeritat”
Marius Sîrbu, antrenorul echipei din Deva, consideră că rezultatul este unul nedrept. „Am dominat jocul în proporţie de 80 la sută, dar în prima repriză am primit gol pe o greşeală de apărător central. Repriza a doua ne-a aparţinut în proporţie covârşitoare, dar n-am avut claritate. Am încredere în echipă, pentru că jocul e unul bun. Am fost în anumite momente peste Performanţa Ighiu, o echipă aflată în partea superioară a ierarhiei. Noi jucăm mult peste nivelul locului din clasament, dar trebuie să avem răbdare”, a spus Marius Sârbu.

Performanţa Ighiu – CNS „Cetate” Deva 2-0
Au marcat: Bărculeţ (28) şi David (83).
Performanţa Ighiu: R. Bodea – Rodean, Ov. Turuş, Potopea, Al. Giurgiu (55 Bălaş), R. Moga (77 Fetiţa), Negură (65 Oniche), Buda, B. Bărculeţ (87 Cornea), R. David, S. Turuş.
CSN „Cetate”: Iancău – Grunţă, Dosan, Şumuţiu (65 Lintaru), Doboş – Şaucă, Boldea, J. Vajda, Budriş – Chelariu (55 Făgărăşanu), D. Suciu (65 Şoit).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura