Sport

Învinsă de Danubius Galaţi, Cetate a ajuns pe loc retrogradabil direct

2-cetate-30-octombrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Gruparea de handbal deveană a picat unul din cele mai importante examene din acest sezon, fiind învinsă pe teren propriu, scor 19-27 (7-11), de principala contracandidată la evitarea retrogradării directe, CSU Danubius Galaţi. Devencele au jucat extrem de slab, marcând primul gol după 13 minute şi au ratat cinci din cele şase aruncări de la 7 metri avute.

Primul gol, marcat aproape la jumătatea reprizei
Miza meciului le-a copleşit pe elevele lui Ivan Cop încă din start iar Galaţiul a luat un avans de cinci goluri în primele opt minute. Primul gol devean a venit abia în minutul 13, marcat de Andreea Mărginean, dar Danubius a gestionat bine diferenţa avută pe tabelă. Astfel, în minutul 19 conducea cu 9-3 iar la pauză cu 11-7, în condiţiile în care Cetate a ratat două lovituri de la şapte metri.

Când e să se aleagă praful…
Din păcate pentru devence, scenariul nu s-a schimbat nici la reluare, iar cu o apărare inexistentă şi o poartă care nu le-a ajutat, nu s-au putut apropia de rivalele sale. Nici măcar soluţia cu apărarea om la om la Daciana Balaban nu a dat roade, pentru că alb-albastrele au „păcătuit“ şi în atac. Colac peste pupăză, Cetate a mai ratat trei aruncări de la şapte metri consecutive, prin trei jucătoare diferite, Seraficeanu, Mărginean şi Abed-Kader, şi nu s-a putut apropia la mai puţin de patru goluri de echipa oaspete. Aceasta s-a desprins în final, impunându-se la opt goluri diferenţă, şi a trecut peste Cetate în clasament, chiar dacă are un punct de penalizare.

Marian Muntean: „Meciul nu a fost pregătit cum trebuie!”
Devencele au părăsit sala cu ochii în lacrimi, însă preşedintele Marian Muntean a lansat acuze atât la adresa jucătoarelor cât şi a slovenului Ivan Cop. „Au avut 10 zile să pregătească acest meci. Din punctul meu de vedere, acest meci nu a fost pregătit cum trebuia. A fost cel mai prost joc al nostru. Antrenorul nu înţelege că nu poţi pune o jucătoare de 20 de ani să execute un şapte metri pentru că ea nu realizează cât de mult afectează psihic echipa prin ratarea ei”, a spus Marian Muntean. Finanţatorul grupării alb-albastre a apreciat că publicul a fost prezent alături de echipă, dorindu-şi să realizeze mai mult pentru handbalul devean. „Publicul a fost prezent în număr mare la sală pentru că îi place handbalul. Îmi este jenă când văd sala plină şi noi nu jucăm. Mă doare şi mă zbat să văd cum aş putea face mult mai mult pentru handbalul devean. Dar dacă jucătoarele nu realizează asta, eu ce să mai fac?”, a mai spus preşedintele lui Cetate. Următorul joc al grupării devene se va disputa duminică, 6 noiembrie, în deplasare, cu HC Zalău.

CETATE DEVA 19 (7)
Popovici, Savko – Mărginean – 6 goluri, Abed-Kader – 4 , Seraficeanu – 4 (1×7 metri), Strahan – 3, Şelever – 1, Dobromir – 1, Chelaru, Lazea. Antrenor: Ivan Cop
CSU DANUBIUS GALAŢI 27 (11)
Goldic, Anghel – Chiricuţă – 6 goluri (1×7 metri), Balaban – 4, Artean – 3, Conache – 3, Livrinikj – 3 (1×7 metri), Florea – 2, Vlad – 2 (1×7 metri), Jovanovska – 2, Taivan – 1, Marcu – 1, Urse. Antrenor: Valeriu Costea
Arbitrii: Mihai Pîrvu (Bucureşti) – Mihai Potîrniche (Buzău)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori  500

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura