Comunitate

Investițiile societății Apa Serv Valea Jiului, în grafic

Apa Serv Valea Jiului a încheiat cu Hidroelectrica un contract pentru reabilitarea captării Izvorul, a stației de tratare a apei Zănoaga și aduc­țiunea Polatiște. La captarea și dez­ni­sipatorul Izvorul se execută lucrări de reabilitare a construcțiilor și insta­la­țiilor de captare și deznisipare.

Se schimbă tot fluxul tehnologic
Ieri, managerul operatorului din Valea Jiului, Cristian Ionică (foto), a prezentat stadiul lucrărilor la Captarea Izvorul și la Stația de tratare a apei Zănoaga.
Aflată undeva deasupra municipiului Petroşani, la intrarea dinspre Defileul Jiului, Stația de tratare a apei de la Zănoaga a intrat în reparaţii capitale, ea fiind una dintre cele mai vechi, dar şi cea mai importantă pentru Petroşani. Lucrările sunt în grafic, fiind realizate aproape 50 la sută din investiție.
„Staţia de la Zănoaga este una stra­tegică, ea fiind gândită de la început, odată cu modificările ce pot să apară, privind lipsa pe partea de vest, sau est, să poată furniza apă până spre Petroşani Nord”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Din punct de vedere al fluxului teh­nologic, specialiştii susțin că acolo vor fi realizate 5 lucrări pe diverse obiec­tive. Este vorba despre staţia de nă­mol, decantorul lamelar, staţia de mi­ne­ralizare a apei, plus o nouă instalaţie de dezinfecţie a apei. Ce e nou, faţă de celelalte staţii, este legat de partea de filtrare a apei cu cărbune activ, faţă de cele ce acum folosesc nisip. Dar şi aducţiunea de apă ca fi reabilitată. „Se va schimba tot fluxul tehnologic şi tot ce înseamnă fluxul tehnologic. Ştim că ea este alimentată dintr-o aducţiune ce are aproape 17 km, noi aducând apă din izvorul de pe Polatişte. Este cea mai dificilă aducţiune din tot sistemul nos­tru de alimentare cu apă şi, odată cu reabilitarea staţiei Zănoaga, rea­bilităm cam 6 km de aducţiune, lucru care provoacă atât constructorul, cât şi Apa Serv. Condiţia era la ca ea să ră­mână în funcţiune. Ea funcţionează şi acum cu 3 filtre, celelalte 6 fiind în rea­bilitare, fiind cumva limitată ca func­ţio­nare”, a declarat Cristian Ionică, ma­na­gerul societății Apa Serv Valea Jiului.
Proiectul pentru această staţie vi­zează ample lucrări ce vor fi efectuate de Asocierea HIDROCONSTRUCȚIA S.A. – S.C. ECO AQUA DESIGN.
(A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura