Investițiile continuă la Bucureșci. Printre ele, acțiuni pentru comunitate
Magdalena Șerban
Edilii buni se concentrează pe mai multe direcții, în același timp. Cele investiționale sunt absolut prioritare, însă trebuie să le dai oamenilor și oportunități de socializare. În fond, asta ține unită orice comunitate. La Bucureșci, lucrurile se împletesc armonios.
Drum, capelă, biserică, 1 Iunie și Zilele Comunei
,,La capitolul investiții, vreau să spun că schimbăm acoperișul la biserica ortodoxă din satul Rovina, fiind necesară înlocuirea lui. Oamenii trebuie să se bucure de rugăciune cu tot sufletul și în condiții optime. Mai avem și asfaltare de drum comunal în satul Curechiu. Are nevoie de modernizare și i-a venit timpul. Apoi, continuăm construcția capelei din Bucureșci, fiind deja făcută fundația. Mai avem capele la nivel de comună, transformate din vechi sedii de școli. Astfel de edificii sunt indispensabile pentru cetățeni, fiind de mare sprijin în momentele grele și dureroase ale vieții. Aș vrea să lansez și două invitații. Prima este pentru cei mici, părinți, bunici, pentru data de 1 Iunie, de la ora 11:00, când vom avea activități organizate pentru copilașii comunei, totul urmând să se desfășoare pe terenul de sport. Acolo se vor putea da pe tobogan, își pot face picturi pe față și vor avea parte de alte surprize. Nu vor lipsi sucul, dulciurile, pizza, lucruri mici, dar care le aduc stare de bine și zâmbete. Pe data de 7 iunie, pe platoul din fața căminului cultural din satul de centru, de la ora 16:30, vă așteptăm la Zilele Comunei, urmând o nedeie ce va reuni tinere talente muzicale din zonă, dar și artiști consacrați precum Florica Tomoioagă, Cosmin Marta și Iasmina Marta. V-am pregătit aceste două evenimente gândindu-ne să încercăm să mulțumim toate categoriile de vârstă. Vă așteptăm cu drag. Iar pentru că se apropie Ziua Copilului, de pe acum le urez să aibă o copilărie cu fericire, luminată de veselie și dragostea familiei”, a transmis Ancuța Elena Suciu (foto), primarul din Bucureșci.


