Sport

„Invazie“ de finanţatori, numai 13 jucători

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara şi-a început, ieri, pregătirile pentru noul sezon cu un lot subţire şi cu multe incertitudini, dar tot cu „nărav“ de promovare. Oficialii grupării negru-albastre susţin însă că viitorul va fi… performant, deoarece există  discuţii avansate cu nu mai puţin de trei posibili finanţatori şi că până la finalul săptămânii, va fi ales cel mai „solid şi competitiv“.

Antrenori interimari
Programat iniţial pentru lunea trecută (2 iulie), primul antrenament al verii al grupării FC Hunedoara s-a derulat abia ieri, de la ora 9.00, sub comanda antrenorilor interimari Nelu Mitrică şi Gavrilă Rus. Cei doi tehnicieni au fost acompaniaţi în iarbă de la Stadionul „Michael Klein“ doar de 13 jucătorii localnici, întrucât cei din afara Hunedoarei nu au fost convocaţi deocamdată. „Ne vom pregăti în această formulă restrânsă până la finalul săptămânii, când se va clarifica situaţia finanţatorului clubului“, a spus antrenorul Nelu Mitrică, cel care îl înlocuieşte pentru moment pe Remus Steop, tehnician care a condus echipa după plecarea lui Aurel Şunda.

Aleg pentru… promovare
Situaţia de la club este incertă, deoarece contractul de finanţare cu Silvan Toma a expirat la finalul sezonului, iar un altul încă nu a fost încheiat, deşi au fost discuţii şi cu Alina State, finanţatoarea grupării CFR Simeria. „Nu se ştie încă dacă vom continua cu Silvan Toma sau va veni un alt finanţator. Au fost discuţii cu autorităţile locale şi cu mai mulţi finanţatori, iar până la finalul săptămânii, situaţia se va clarifica“, a afirmat Gelu Simoc, preşedintele clubului şi reprezentantul lui Mircea Lucescu în Adunarea Generală a Acţionarilor. „Silvan Toma şi-a exprimat intenţia de a continua să finanţeze echipa şi are argumente solide pentru a continua, deoarece gruparea a fost la un pas de promovare. Au fost însă discuţii şi cu Alina State şi cu un alt finanţator. Toţi trei au fost rugaţi să prezinte planuri de finanţare, cu precizarea investiţiei şi a provenienţei banilor, iar la final, va fi ales cel mai potrivit pentru a reuşi promovarea echipei. Decizia asupra noului finanţator va fi luată de cei trei membrii fondatori, respectiv Ioan Andone, prin reprezentantul său George Mara, Mircea Lucescu, reprezentat de Gelu Simoc şi de un reprezentant al Primăriei Hunedoara“, a spus Dan Bobouţanu, viceprimarul Hunedoarei, unul dintre „inventatorii“ grupării FC Hunedoara.
În ediţia trecută de campionat, FC Hunedoara a ratat obiectivul de promovare în eşalonul secund, după ce s-a clasat pe locul doi, cu 61 de puncte, în C5, în urma celor de la ACS Recaş.

Lotul prezent la reunire
Mihai Băeşu – portar; Bogdan Roiu, Robert Cristian, Janos Vajda, Ovidiu Trăşcan, Adrian Cuciula, Dan Samoilă, Cristian Tiric, Răzvan Munteanu, Sandu Iovu, Eduard Benea, Ovidiu Stan şi Andrei Buda – jucători de câmp.

One thought on “„Invazie“ de finanţatori, numai 13 jucători

  • intrati pe forumul Hunedoarei ca sa discutam despre problemele sportului, ale hunedorenilor, ale orasului!, va asteptam cu drag

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura