Inundaţiile au ocolit Băiţa

21 iulie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Deşi în anii trecuţi era pe lista comunelor afectate destul de serios de inundaţii, comuna Băiţa a scăpat cu bine de data aceasta. Pagubele au fost neînsemnate, iar ploile, cu toate că au fost abundente, nu au produs necazuri mari, ca de obicei.

„Am avut mici necazuri în satele Peştera, Ormindea (pe un cătun) şi Hărţăgani, pârâuri care vara efectiv sunt secate, iar acum au dat peste. A fost o rupere de nori între Ormindea şi Peştera, iar ploaia căzută a afectat un drum, dar nu semnificativ. Tot de un drum putem vorbi şi la Hărţăgani, însă nimic grav. La biserică, la Peştera, a fost înfundat un podeţ pe care l-am desfundat în timp util, cu forţe proprii (buldoexcavatorul de la primărie) şi am pietruit unde a fost nevoie de reabilitare, cât de cât. Doamne ajută că am scăpat cu bine şi pagubele materiale sunt la cote reduse. Tocmai de aceea, micile reparaţii le rezolvăm din bugetul local. Nu e cazul nostru să solicităm ajutor guvernamental. La alţii, problemele sunt majore. Pe noi ne-au ocolit. Să sperăm că şi pe viitor va fi la fel. Am fost chinuiţi destul anii trecuţi”, a afirmat Damian Diniş (foto), primarul din Băiţa.
Legat de perioadele când unele fântâni seacă, se va remedia şi acest aspect. Cei de la Apa Prod derulează prin master planul judeţean un proiect european integrat ce vizează introducerea reţelei de apă-canal în mai multe localităţi hunedorene, printre care şi satele comunei Băiţa. „Vălişoara, Luncoiu de Jos şi noi nu avem astfel de reţea. Nu am avut sursa. Conform programului investiţional, apa va veni din Criş, direct. Finanţarea e de la Uniunea Europeană şi reprezintă 1.500 de euro pe locuitor în cazul reţelei de apă, respectiv 2.000 de euro pe locuitor pentru canalizare. În localitatea de centru avem reţele, bazine, staţie de epurare, dar nu şi în restul. Aşa că se va rezolva şi asta în viitorul apropiat, iar lumea nu va mai întâmpina greutăţi când e secetă. Ridicările topografice au fost făcute şi se lucrează la proiectare. Mai e puţin de aşteptat”, a spus primarul.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    Pai nu au fost probleme pentru ca s au decolmatat vaile, si apa a avut drum liber

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Insemex Petroşani va fi prezent la Inventica 2020

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi şi Institutul Naţional de Inventică Iaşi organizează cea de-a 24-a ediţie a Salonului Internaţional...

Balonul de Aur nu se mai acordă în acest sezon

Boardul revistei France Football, organizatoare a celebrei competiţii internaţionale pentru premiul Balonul de Aur, a anunţat luni că din cauza...

Atletism. Cupa României-Open Juniori

Federaţia Română de Atletism anunţă organizarea la finalul acestei săptămâni a unei ediţii a competiţiei Cupa României-Open Juniori. Întrecerile se...

Închide