ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT. Rătăcirile

Valentina Mureșan

Cred, dragilor dragi, că nu e om pe acest pământ care să nu-și fi rătăcit vreodată sufletul în urma unei iubiri devastatoare, sau mintea în urma unui eșec. Aceste pierderi din sinele noastru fac parte din ”jocul” incredibil numit viață.

Și tot la fel de puternic cred că, fiecare rătăcire este un examen, o modalitate de a învăța lecții de viață, sau a le reînvăța pe cele a care am rămas repetenți. Există, însă, două tipuri de rătăciri: cele conștiente, ale oamenilor care își savurează pierderile de suflet o vreme, după care se reancorează rapid în Dumnezeu, cu o forță net superioară celei de dinainte și oameni care rătăcesc permanent în rătăcirile-rătăcirilor. Nu vom vorbi astăzi despre prima categorie, pentru că acolo lucrurile se încadrează într-un firesc acceptabil, ci despre cea de-a doua categorie, care se presupune a avea nevoie de sprijin psihiatric. Personal nu sunt de acord în toate cazurile cu acest sprijin, cred mai degrabă că oamenii aceștia, care periodic se pierd, periodic cad, periodic clachează, sunt oamenii care vorbesc prea mult despre Dumnezeu, dar nu L-au lăsat niciodată cu adevărat să pătrundă în ei, să vindece, nu și-au măsurat real și sincer niciodată credința. În realitate, oamenii care cad permanent, care rătăcesc fără noimă, au foarte puțină încredere în ei înșiși, de aici și puțina îmcredre în Dumnezeu. Știu, vor fi voci care mă vor contrazice! Însă în logica lucrurilor e limpede că nu poți avea mai multă încredere în cineva pe care nu l-a văzut nimeni niciodată, dacă nu ai încredere în tine însuți. Căci, dragilor dragi, în realitate, încrederea din noi înșine, este direct proporțională cu încredrea în Dumnezeu! Forța pe care o dezvoltă omul în interiorul său, este dată de însuși sinele divin care lucrează prin noi.

Haideți să facem un exercițiu, nu de imaginație, ci de memorie afectivă: aduceți-vă aminte de perioada în care ați fost îndrăgostiți lulea, perioada aceea în care mergeați dar nu atingeați pământul, cu fluturi în stomac, cu fiecare secundă de gând la persoana iubită. Acum amintiți-vă cum făceați orice lucru în acea perioadă, cum vă ieșeau toate, cum dormeați puțin și rezolvați orice, cum totul era cu putință și se rezolva rapid. De fapt, lecția aceasta o trecem cu vederea, deși este cea mai importantă dintre toate, pentru că este lecția iubirii! Când ne vom îndrăgosti de Dumnezeu așa cum ne îndrăgostim de oameni, vom privi rătăcirile ca pe niște virtuți, pentru că ele ne vor da prilejul să ne descoperim credința și forța pe care I-am dat-o Lui Dumnezeu, în noi înșine.  Am avut prilejul, sau mai bine zis mi-am dat prilejul de câteva ori în viața aceasta, de a vorbi cu călugărițe. Și spun impropriu ”a vorbi” pentru că nu am făcut un dialog, ci am pus două, trei întrebări, apoi am ascultat ore în șir, poveștile unor iubiri fără sfârșit. Nu vă imaginați altceva! Toate, fără nici o excepție, mi-au vorbit despre o dragoste nemărginită, o iubire care le-a dat greutatea acestui cuvânt prin Hristos! Am auzit povești atât de înălțătoare, care încep și se termină cu forța aceea pe care noi, mirenii, o descoperim periodic și efemer, iar ele o trăiesc zi de zi, parcă mai puternic cu fiecare zi ce trece din viața lor pământeană. Călugărițele pun sufletul la rugăciune cu Hristos de-olaltă, împart bucata de pâine cu El, le este alături și-n lacrimă și-n zâmbet, deretică și muncesc împreună cu El, iar timpul trece altfel, prin ochiul acului ce țese cea mai frumoasă iubire din univers: iubirea de Hristos!

De ce credeți că ele nu rătăcesc? Ce le dă lor forța aceasta incredibilă de a trece peste orice necaz, peste orice deznădejde, peste orice greutate? Răspuns corect: Iisus Hristos și preaplinul credinței lor!

Bunăoară, dragii mei, dacă ne întoarcem la cei rătăciți, să cercetăm în ei profunzimea percepțiilor lor, să-i ducem și la medici specialiști, dar să-L căutăm atent și  pe Dumnezeu. Căci vorba e una, credința e alta! Forța reală a revenirii nu stă în medicamente, ele pot, cel mult, să oxigeneze un creier în care nu mai ajunge adierea divină, în realitate, însă, medicamentele ascund cauza și o ascund până în clipa în care ea va ieși din nou la suprafață. Un om rătăcit are nevoie să își conștientizeze rătăcirea și falsa credință. Dincolo de ele, stă adevărata vindecare!

Până săptămâna viitoare…

ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare