Se cunosc semifinalistele barajului pentru determinarea celei de-a cincea promovate în Liga 2
Federația Română de Fotbal a stabilit IERI, 25 mai 2026, prin tragere la sorți, jocurile din barajul de promovare în Liga 2, pentru stabilirea celei de-a cincea formații care urcă din Liga 3 în eșalonul secund pentru ediția 2026-2027.
A cincea echipă
La finalul play-off-ului Ligii 3 au promovat direct, prin câștigarea seriei în care au evoluat, echipele Cetatea Suceava (Seria 1), CSL Ștefăneștii de Jos (Seria 2), SCM Râmnicu Vâlcea (Seria 3) și Știința Poli Timișoara (Seria 4).
Pe pozițiile secunde au terminat Şoimii Gura Humorului (S1), SC Popeşti Leordeni (S2), Minerul Lupeni (S3) și Unirea Alba Iulia (S4). Acestea vor juca baraj de promovare în Liga 2 pentru a determina a cincea echipă care urcă în eșalonul superior. Partidele au loc în sistem semifinale-finală, într-o singură manşă.
Este o premieră acest mod de promovare, după ce desfășurarea campionatului a fost modificată din nou începând cu sezonul actual, 2025-2026. Anterior, în precedentele cinci sezoane, primele două clasate din cele 10 serii jucau baraje semifinale și finale și astfel se decideau cele cinci promovate.
Acum merg în semifinale doar clasatele pe locul 2 în cele patru serii de play-off. Echipele calificate la baraj au fost împerecheate prin tragere la sorţi, prima extrasă din urnă, pentru fiecare meci în parte, urmând a fi gazda semifinalei respective. În ceea ce priveşte finala, echipa gazdă va fi echipa câştigătoare a primei semifinale, aşa cum au fost ele extrase din urnă la tragerea la sorţi a semifinalelor.
Când se joacă semifinalele și finala
Baraje semifinale se dispută în data de 30 mai 2026, iar finala are loc în data de 6 iunie 2026. Ora de disputare a jocurilor este 17:30.
Semifinalele rezultate în urma tragerii la sorți sunt:
• 1: SC Popeşti Leordeni – Şoimii Gura Humorului
• 2: Minerul Lupeni – Unirea Alba Iulia
Finala va fi găzduită de învingătoarea din prima semifinală:
• SC Popeşti Leordeni / Şoimii Gura Humorului – Minerul Lupeni / Unirea Alba Iulia
Semifinala pentru un vis
Sâmbătă, 30 mai, ora 17:30
Stadionul „Minerul” Lupeni
Minerul Lupeni-CSM Unirea Alba Iulia
„Au fost luni de muncă, sacrificii și luptă pentru acest moment… iar acum suntem la un pas de finală și de visul promovării în Liga 2!
Să umplem stadionul!
Să facem din stadionul „Minerul” un vulcan de emoție, pasiune și speranță!
Să fie seara în care Valea Jiului luptă împreună, din tribune și de pe teren!
Băieții au nevoie de voi mai mult ca niciodată.
De vocile voastre. De steagurile voastre. De energia voastră.
Toți pentru Minerul! Toți pentru Lupeni! Toți pentru Vale!”, au anunțat cei de la Minerul Lupeni. (A.N.)


Pingback: Se cunosc semifinalistele barajului pentru determinarea celei de-a cincea promovate în Liga 2 – Portal Știri România