ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Între datorie, carieră şi iubire (3)

2 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Educatie si cultura

Valentina Mureşan

Ce binecuvântare absolută a dăruit Dumnezeu omului prin IUBIRE!
N-am să pot cuprinde tot ce am de împărtăşit cu voi, în cele câteva rânduri de astăzi, în care voi vorbi despre iubire, de aceea vă salut din mers, cu toată dragostea şi vă invit la lectură.
De când venim pe pământ ne pregătim pentru viaţă, sau aşa ar trebui să fie. Învăţăm să mergem pe verticală, să mâncăm, să cercetăm lucruri şi să descoperim lumea. Cei din jurul nostru ne învaţă tot ce trebuie să ştim, ne dau educaţie, ne învaţă ce este respectul, buna cuviinţă, ne ajută să fim creativi, sârguincioşi, chiar aşi într-un anumit domeniu. Practic, învăţăm tot ce avem nevoie, să putem trăi. Dar nimeni, niciodată, nu ne învaţă IUBIREA! Câţi părinţi credeţi că-i învaţă pe copiii lor cum ar trebui să iubească şi cum să primească iubirea? Câţi din noi n-am iubit de zeci de ori, crezând cu toată convingerea că fiecare dintre iubiri e ultima, e cea mai mare, e cea mai curată? Apoi ne-am spart ca un balon de săpun şi iubirea… ia-o de unde nu-i! Şi toate acestea pentru că, spun unii, iubirea se simte, nu se învaţă. Total greşit! Iubirea se învaţă, se cultivă zi de zi, se împărtăşeşte, iubirea e răbdătoare, milostivă, smerită, tainică… Iubirea ştie să fie ceea ce cultivi prin ea. Când cultivi prin iubire orgoliul, trufia, când ai aşteptări de la cel pe care pretinzi că-l iubeşti, iar în realitate te leagă de acea persoană doar ataşamente, compatibilităţi sexuale, sau proiecţia în timp a unei partide perfecte, universul îţi poate demonstra în orice secundă că n-ai înţeles nimic. Avem în jurul nostru infinite tipologii ale iubirii, în mare parte eşuate pe tărâmuri în care nici zarea nu se mai vede. Avem iubiri transformate în convenienţă, în prietenii, în cătuşele ce leagă oamenii de interese şi rar, extrem de rar, vedem iubiri care au învins timpul, epocile, războaiele, încercările, tot. Am cunoscut câteva astfel de cupluri, atât de puţine, încât îmi ajung degetele de la o singură mână şi chiar mai rămân câteva. Iar când am încercat să aflu răspunsuri, am descoperit un element esenţial, comun tuturor: credinţa! Toţi, fără nici o excepţie, ştiau că deasupra tuturor lucrurilor stă voinţa Lui Dumnezeu şi toţi, fără nici o excepţie, ştiau să se roage unul pentru celălalt şi amândoi pentru căsnicia lor. Dar dincolo de credinţa aceasta neclintită, era credinţa unuia în celălalt, era credinţa în binele suprem, într-un viitor al faptelor bune, al întâmplărilor frumoase, credinţa că iubirea nu e ceva ce se poate sfârşi. Trecuseră împreună prin sărăcie, prin boli, prin pierderi şi prin multe alte greutăţi care i-ar fi putut sfărâma. Dar au găsit mereu calea de a rămâne împreună, uniţi şi puternici, pentru că, spun ei (toţi), virtutea omului stă în găsirea căii de lumină în tot ce face.
Dragilor dragi, iubirea este o energie şi este cea mai puternică de pe pământ! Cere mult şi oferă infinit mai mult. Am să fac aici o analogie, cu energia banilor, pentru că multe persoane se confruntă cu ea: unii fac bani mulţi şi uşor, dar îi risipesc la fel de uşor, alţii fac bani puţini, dar ridică „imperii“ cu ei, alţii nu câştigă cât cheltuie şi exemplele pot continua. Atât banii, cât şi iubirea, sunt energii vitale şi extrem de puternice. Practic, pe ele două se sprijină vieţile noastre şi, paradoxal, nu facem nici un efort să le cunoaştem. Ambele energii cer un anumit tip de raportare la ele, iar când vom înţelege acest lucru, vieţile noastre se vor modifica radical. Einstein spunea cel mai frumos şi mai cuprins: „Iubirea este Lumina care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.“
Sunt atât de multe lucruri de spus despre iubire, că mi-ar trebui pagini întregi de ziar şi tot n-aş isprăvi. Voi încheia, totuşi, cu un îndemn spre toate mamele care vor citi aceste rânduri: învăţaţi-vă copiii ce este iubirea! Învăţaţi-vă fiicele să iubească etern şi simplu, să nu alerge după feţi frumoşi cu bani, învăţaţi-vă băieţii să respecte femeia şi să caute frumuseţea sufletului, curăţenia minţii, puritatea trupului, învăţaţi-i pe copii să-L iubească pe Hristos şi să iubească iubirea!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva vă invită să parcurgeţi volumul Scăunele Roşii, semnat de Edna O’Brien şi apărut la...

INEDIT. Actorul neo-zeelandez Manu Bennett a dansat gol pușcă Haka în Marele Sanctuar de la Sarmizegetusa Regia

  Scene inedite s-au înregistrat la Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, din Munții Orăștiei. Manu Bennett, celebrul actor neo-zeelandez,cunoscut pentru rolurile...

Şcoala de vară de restaurare

La Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane se va desfăşura, în perioada 4.06 – 9.06.2019, „Şcoala de vară de restaurare“. Deschiderea...

Închide