ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Cărarea pe verticală

Valentina Mureşan

Bine v-am regăsit, dragii mei dragi!
Ne place să credem despre noi că suntem oameni buni, că suntem corecţi şi credincioşi. De multe ori privim spre alţii cu dispreţ, judecând că ei nu sunt ca noi. Dar rareori, sau deloc, reuşim să ne facem o radiografie corectă a propriei personalităţi. Doar credem că am fi cum vrem să fim, deşi nu suntem! Am să iau ca punct de pornire manualul de viaţă al Părintelui Arsenie Boca, numit atât de frumos „Cărarea Împărăţiei“ şi am să vă întreb: l-aţi citit? Unii da, alţii ba, cei mai mulţi care da sunt de părere că acolo sunt barometre pentru pustinici, sau pentru altfel de oameni, nicidecum pentru mireni. Să nu ne lăsăm de Dumnezeu, zic! şi de biserică! ştiu că n-aţi intuit despre ce vorbim astăzi, dar vă lămuresc imediat.
Sunt un spirit de cer şapte, adică prima etapă spre uniunea cu Dumnezeu şi cred că este şi o etapă dificilă, plină de încercări, pentru că este momentul în care se dau examenele din tot ce am trăit anterior acestei vieţi. Sunt nouă ceruri: de la I la IV sunt spiritele din Astralul Inferior, iar de la V la IX vorbim de Astralul Superior. Însă şi aici sunt două etape de trecere, în Cerul V şi în cel VII. Am să detaliez acest subiect, dacă sunteţi interesaţi, într-un articol viitor. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că acest cer şapte al spiritului meu m-a pus de-a lungul timpului la tot felul de teste, de încercări, în situaţii limită, am experimentat o mulţime de lucruri şi de fiecare dată a trebuit să găsesc rapid soluţia reală, nu cea care aparţinea de viaţa pe pământ, ci de nivelul cerului meu. Vă daţi seama că am dat-o-n bară de nenumărate ori, ceea ce mi-a şi atras tot felul de cazuri şi necazuri. Însă şi aici, Dumnezeu face o diferenţă între greşeală şi păcat, pentru că, spunem noi, a greşi e omeneşte şi poate chiar aşa este. Însă diferenţa o face faptul că greşeala are la bază o neştiinţă, sau o nebăgare de seamă, pe când păcatul este ceva conştient, voit, făcut cu intenţie. V-am vorbit în articolele anterioare şi despre importanţa gândului, a cuvântului ca formă de manifestare în univers, am vorbit şi despre cât este de important să nu pierdem timpul, pentru că fiecare secundă irosită întunecă spiritul şi de aici vin boli şi alte necazuri.
Ceea ce vreau să punctez astăzi se referă la diversitatea lumii, a lucrurilor, la oferta nemărginită şi la cât de puţin ne trebuie nouă ca să fim cu adevărat oameni, în comparaţie cu cât cerem, cu cât luăm, ca să ne credem oameni şi câte cărări batem, crezând că ele duc fix la Dumnezeu. Am întâlnit în viaţă tot felul de oameni, tot felul de situaţii, am testat o mulţime de lucruri, se situaţii, pentru că am înţeles că nu e greşit să încerci, e greşit să nu înţelegi ce e bine. Şi uite aşa, experimentând, am găsit şi sensuri, mi-am dezvoltat abilităţi, am înţeles ce puţini reuşesc să înţeleagă. Dar, în egală măsură, am devenit din ce în ce mai ciudată pentru cei din jurul meu. Însă, am avut şi şansa să nu fiu excesiv de sensibilă la părerile oamenilor şi mi-am văzut de drumul meu, cumva, păsându-mi prea puţin spre deloc de opiniile celorlalţi despre mine. Cred că e mai important ce crede Dumnezeu despre mine, decât ce cred oamenii. Şi tot în căutările mele am întâlnit oameni în căutările lor, iar aici este partea cea mai interesantă a lucrurilor, pentru că spre Dumnezeu este o singură cărare, nu este nici o autostradă, nici un drum cu două sensuri! Iar fiecare, în căutarea lui trebuie să ajungă la cărarea pe verticală, altfel, toată strădania e inutilă, ai pierdut această şansă şi poate chiar mântuirea.
Fără a se înţelege că pun etichete de greşit, sau că sunt în dezacord cu ceva sau cineva, am să fac astăzi referire la un aspect despre care am fost foarte des întrebată pe Facebook: e greşit, sau nu să-ţi schimbi religia? Le-am spus-o şi celor ce m-au întrebat, v-o spun şi vouă celor ce vă întrebaţi: nimic nu e greşit, dacă toate drumurile voastre vor conduce spre cărarea împărăţiei Lui Dumnezeu! Dar, în egală măsură vă spun un lucru pe care deja îl ştiţi, dar de care nu ţineţi seama: Dumnezeu nu greşeşte cu nici o secundă şi cu nici un milimetru în tot ce face pentru creaţia Lui! Faptul că noi ne schimbăm religiile, de cele mai multe ori pe baza unor interese, cumva pune la îndoială planul divin. Este ca şi cum i-am contesta Lui Dumnezeu decizia de a ne naşte în religia părinţilor noştri, în familiile noastre, în locul sau ţara în care am fost trimişi la întrupare. Nu condamn şi nu judec pe nimeni, fiecare face exact aşa cum simte, însă atunci când luăm o decizie, cred că este foarte important să chibzuim nu doar pământean, ci şi spiritual, la consecinţa deciziei noastre. Oricum, felul în care ”vede” Dumnezeu lucrurile este complet diferit de felul în care le vedem noi.
Cred că cea mai bună şi importantă decizie pe care o putem lua este să ne lăsăm viaţa în „mâinile“ Lui Dumnezeu, să renunţăm la a ne mai poziţiona noi la cârmă. Putem şi este chiar indicat, să venim în completare, să îmbogăţim divinul din conţinut şi să devenim în fiecare zi cea mai bună variantă a noastră.

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!