Interpelarea adresată ministrului Energiei de către deputatul PSD Laurenţiu Nistor: Haos la Complexul Energetic Hunedoara – Societate în Insolvenţă
Stimate Domnule Ministru,
Aşa cum am atras atenţia, haosul generat de falimentul lamentabil al aplicării unei politici energetice (ne)gândite îşi arată efectele. A trecut timpul ce v-a fost acordat de hunedoreni, şi nu numai, pentru a arăta că aţi înţeles măcar ce rol de înaltă ţinută trebuia să aveţi în templul energeticii româneşti – Ministerul Energiei.
Eficientizare, restructurare, haos. Cam aşa se prezintă situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara. Societatea intrată în insolvenţă ba întocmeşte planuri de restructurare, ba de eficientizare… sau Ministerul dezbate strategia, mineritul e în moarte clinică.
De data asta nu o mai spunem noi. Aşa arată doar câteva titluri din media care, până nu demult, vă răsfăţa cu onoruri nemeritate bazate doar pe poze şi declaraţii sforăitoare ce s-au dovedit simple minciuni. Am avut dreptate, Termoenergetica bazată pe cărbune nu a reprezentat, nu reprezintă şi nici nu va reprezenta o prioritate pentru activiştii din subordinea dumneavoastră, vopsiţi fără gust în Tehnocraţi (unii şi-au anunţat deja candidatura pe liste de partid).
Din informaţiile furnizate către presă, la nivel ministerial s-a realizat analiza situaţiilor economico-financiare ale societăţilor din subordine aflate în dificultate, inclusiv pentru Complexul Energetic Hunedoara. Se lucrează de zor la Strategie. Jurnaliştii au sesizat însă ce am spus şi noi şi anume că, având în vedere cum se desfăşoară lucrurile, până va fi finalizată strategia energetică vor fi „gata“ şi minele de huilă. Gata de închis. Şi se va termina şi mandatul tehnocrat. E şut, cu bască!
Pentru că nu aţi ştiut specificul activităţii, nu v-aţi informat suficient şi nu aţi gândit măsuri adecvate de redresare a societăţii în insolvenţă, singura decizie luată de dumneavoastră împreună cu administratorii judiciar şi special (reprezentantul ministerului) a fost aceea de a trimite personalul TESA în concediu de aşteptare. Apoi v-aţi mai gândit puţin şi hopa, o altă idee tehnocrată măreaţă, aţi denunţat şi Contractul Colectiv de Muncă (CCM). Cu ce rezultat? Economia realizată pe luna februarie este de doar… 70 mii lei. Economie? Ce economie aţi realizat prin măsura curajoasă aplicată CE Hunedoara, având în vedere că aţi redus salariile şi aţi tăiat şi trei sferturi din prevederile CCM pentru doar 70 mii lei/lună, faţă de o pierdere operaţională de 1 milion lei/zi?
Domnule Ministru, având în vedere gravitatea situaţiei generată de necunoaşterea situaţiei şi această acţiune premeditată, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:
1. De la preluarea ministerului, v-aţi informat privind situaţia companiilor aflate sub autoritate şi în coordonare?
2. De unde aţi cules informaţiile?
3. Compania Complexul Energetic Hunedoara este o companie cu probleme operaţionale?
4. Aţi solicitat întâlniri de informare cu membrii CA al CEH ca în alte cazuri?
5. Cine vă informa cu privire la situaţia zilnică a CE Hunedoara?
6. Aţi solicitat, direct sau indirect, convocarea şedinţei de CA din data de 28.12.2015?
7. De ce aţi solicitat prezenţa a patru specialişti de la EUROINSOL sprl, inclusiv prezenţa d-lui Borza?
8. Vă rugăm explicaţi afirmaţia publică Pericolul a fost cel mai mare ca cineva să pună lacătul pe fabrică de a doua zi.
Domnule Ministru, dumneavoastră personal aţi determinat intrarea în insolvenţă şi aţi declarat la B1 TV că din punctul acesta de vedere, ceea ce trebuia să facem în acele momente de criză am făcut, şi am făcut se pare bine.
Deoarece, ceea ce vedem frizează ridicolul, tragem concluzia că mai aveţi un alt plan bine ascuns, aşa încât vă solicit să ne spuneţi când preconizaţi ieşirea din insolvenţă? Dar, în situaţia actuală, binele făcut sigur vi-l asumaţi!
10. CEH a continuat să funcţioneze şi a reprezentat în perioadele dificile de iarnă un pilon de susţinere a sistemului energetic naţional. Cum vedeţi rezolvarea efectelor de mediu având în vedere că a fost întrerupt angajamentul cu partenerii chinezi, au părăsit şantierul de la Paroşeni antreprenorii germani şi la Mintia nu se mai fac investiţii în componenta de mediu şi este posibil ca din acest punct de vedere termocentrala să fie oprită?
11. Conştientizaţi că în condiţiile date sunt necesare disponibilizări semnificative. Ce anume aţi făcut dvs. în domeniile:
a. protecţiei sociale (salarii compensatorii / venituri în completare ce necesită HG-uri şi fonduri alocate prin buget)?
b. Păcii sociale?
12. Care va fi starea de securitate şi sănătate în muncă date fiind condiţiile specifice acestui domeniu cu riscuri majore, după terminarea materialelor de la SNÎMVJ puse la dispoziţie prin efortul fostei conduceri a ministerului?
13. S-au îmbunătăţit performanţele pe piaţă ale CE Hunedoara SA – societate în insolvenţă (produce mai ieftin, vinde mai scump, a crescut producţia sau calitatea, are o pondere pe piaţa de energie mai mare ca înainte de insolvenţă etc.)?
14. Care sunt pierderile operaţionale ale Societăţii CE Hunedoara SA în insolvenţă, nu cumva mai mari ca înaintea insolvenţei?
Care sunt promisiunile politice neonorate la care aţi făcut referire în ieşirile publice în legătură cu politicienii? Nominalizaţi.
16.Pe ce vă bazaţi afirmaţia?
Cu deosebit respect,
Laurenţiu Nistor, deputat PSD de Hunedoara
Daca mai era Ponta nu se inchidea nimic!
Singurul parlamentar pe care il intereseaza soarta Mintiei.
Bai ce inceamna inocenta unora, manipularea altora si mai ales nesimtirea politica a celorlalti !!
Pai nu PSD a fost principala formatiune politica ce a DISTRUS TOATA INDUSTRIA ROMANIEI ??? si totodata si a judetului Hunedoara ??
Cine a condus CEH ul , cine l-a bagat in insolventa, nu cumva PSD ul ?
Cine a bagat Hidro in insolventa , nu PSD ul ?
Daca habar nu aveti ce inseamna o procedura de insolventa, sau ce inseamna economia, va rog cititi, si apoi scrieti aprecieri. Se vede clar ca sunteti manipulati ieftin.
Pacat, pentru ca tot in halul asta veti vota, si pe cale de consecinta , tot in halul asta o vom duce.
Si nu va mai mirati ca suntem unde suntem.
PCR ul a distrus invatamantul de varf si mai ales intelectualitatea cu greutate si verticalitate, a creeat o turma mediocra. Acum se vad roadele , dar nu 20 de ani cum a zos tot un comunist (Brucan), ci aproximativ 50 de ani , cam cat tine (sau dispare) o generatie. Apoi Tara se va adapta.
Nistorash, mai usor cu pianu’ pe scari, vezi ca CEH sufera de aceeasi maladie ca CE Oltenia . Stii cum se cheama ?
PSD -ita cronica = CANCER
felicitari pentru initiativa!
Pe multi ii intereseaza soarta complexului. E bine ca si pe acest deputat. Intrebarea este ce se poate face pentru oameni ? Tocmai aici este marea problema.
Draga Nicolae , raspunsul e NIMIC.
Din pacate se poate doar specula politic in cea mai abjecta campanie electorala ce se prefigureaza.
Cititi legea insolventei, sau daca aveti ocazia, intrebati disponibilizatii de la Hidro (nu pensionatii anticipat).
Cazul nu e perfect similar, la Hidro apa vine gratis de la Doamne Doamne, politicienii doar iau o taxa pe apa prin Apele Romane (inca una, pe langa acciza/kwatt).
O companie DE STAT in insolventa, din pacate pentru bietii angajati, NU O MAI SALVEAZA NIMENI. Iar la pretul pe care-l scot, si pe care-l platim si eu si tu, nici nu ai vrea sa fie altfel.
Nu cred ca ai fi de acord sa dai pe paine 9 Lei, numai pentru orgoliul national. Nu de alta dar nu-ti ajung banii.
Si inca ceva, doar 0,5% din „energeticienii din judet” sunt fabricati alt-undeva (Bucuresti, Cluj, Timisoara) decat la fabrica de ingineri pe banda/pile de la Petrosani (umflati apoi politic, cunostinte IOC/ZERO)
Oricum, pacat de oamenii aia, restul sunt comentarii politice seci si fara substanta.
Feliciitari domnului Nistor care se lupta pentru a gasi o solutie pentru CEH!
Donmnule Machiavelli doresc sa iti aduc la cunostinta 2 aspecte foarte importante din trecutul PDL si PNL:
– PNL – Directorul Termocentralei MINTIA – Victor Bucalet
A fost schimbat din functie URGENT cand s-a constatat ca in prag de iarna nu a fost in stare sa aduca carbune in depozite ( incapabil)
– PDL – Directorul Termocentralei MINTIA – Cristian Vladu
A fost schimbat din functie in urma scandalului mediatic creat in urma unor inregistrari din sedinta PDL ( ar fi bine sa verificati)
In perioada Domniei sale au fost restructurate peste 300 locuri de munca ( costuri financiare imense …ZECI DE MILIARDE ) insa au fost acoperite imediat de noi angajari pentru care inca se platesc salarii!!
Referitor la cele mai sus prezentate cred totusi ca parerea dumnevoastra nu reprezinta decat veninul liberal revarsat asupra cetatenilori acestui judet
Imi vine sa vomit cand vad ce cretina-i lumea (votanta) si perfida lumea (votata).
Niste gura casca (mari votanti la Kilogram), asteapta cai verzi pe pereti de la un Neica NIMENI, nascut prin 51 si dupa ce devine geniu intr-un fotoliu de primar de comuna , termina o facultate in 2004 (la al trei-lea mandat), din care a iesit jumate inginer – jumate contabil, diploma cumparata clar.
Citeste natu’ analfabet niste intrebari scrise pe o fituica de un ziarist la fel de analfabet (economic), si da pe spate, cand de fapt nici cel ce scrie nici cel care citeste nu intelege nimic. Pentru ca nu are ce sa inteleaga.
Bai papagali intretinuti social, daca votati tot ca pana acum (PSD), sa traiti tot asa inca 2600 de ani (nu 26). Voi nu meritati mai mult, nu mai caraiti ca si o closca bolnava. Haideti in Germania la munca, si mai lasati flecarelile sterpe.
Doamne ajuta! Bine ca mai avem și deputați cărora le pasa de soarta noastră. Bv dl Nistor!
@gigi deva Perfect adevarat ca PNL si, inainte, PDL nu au fost ce ar fi trebuit sa fie. Dar in 2008 cand PSD s-a aliat cu PDL si i-a indeplinit lui Basescu visul de a avea o majoritate de 75% cum a fost ? Cand PSD s-a aliat cu PNL, facand liste comune pentru alegerile din 2012 cum a fost ? Cand scrii e bine sa tii cont de toate datele problemei. Sa-i aduci in discutie pe Vladu si Bucalet, doua nulitati, sa spui ca in comparatie cu ei pesedistii sunt sublimi este absolut ridicol. Problema CEH-ului este dincolo luptele politice in plan judetean. Tine de administrarea tarii nu doar a judetului. Toti, absolut toti au exploatat clipa electorala in detrimentul perspectivei. Mai trist este ca electorii ii gireaza pe toti, pe absolut toti.
@gigi deva Perfect adevarat ca PNL si, inainte, PDL nu au fost ce ar fi trebuit sa fie. Dar in 2008 cand PSD s-a aliat cu PDL si i-a indeplinit lui Basescu visul de a avea o majoritate de 75% cum a fost ? Cand PSD s-a aliat cu PNL, facand liste comune pentru alegerile din 2012 cum a fost ? Cand scrii e bine sa tii cont de toate datele problemei. Sa-i aduci in discutie pe Vladu si Bucalet, doua nulitati, sa spui ca in comparatie cu ei pesedistii sunt sublimi este absolut ridicol. Problema CEH-ului este dincolo luptele politice in plan judetean. Tine de administrarea tarii nu doar a judetului. Toti, absolut toti au exploatat clipa electorala in detrimentul perspectivei. Mai trist este ca electorii ii gireaza pe toti, pe absolut toti.
Bravo dl Nistor!!!
Feliciitari domnului Nistor!
Ma bucur ca mai exista cineva, in tara asta, care incearca sa indrepte lucrurile. Sper sa si reuseasca.
O interpelare laudabila! Felicitari domnului deputat Laurentiu Nistor!
Este bine ca mai avem in judet pe cineva cu initiativa!!!