EvenimentFlash

Interlopul Cristian Litera, condamnat la 10 ani de închisoare

03  litera (7)Cristina Ghenea

Interlopul devean Cristian Litera (foto), arestat de curând în dosarul cămătarilor conduşi de afaceristul Alin Simota, a mai primit o condamnare la închisoare. Instanţa l-a trimis pe Litera în spatele gratiilor pentru o perioadă de 10 ani, într-un dosar de înşelăciune şi evaziune fiscală, în care au fost prejudiciate peste 20 de firme.

Pedepse între 2 şi 10 ani
Este vorba despre un dosar aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara încă din august 2008, în care alături de Litera au mai fost judecate alte trei persoane, Ionuţ Bălan, Ilie Daniel Măturar şi Traian Ionuţ Crişan. Instanţa a încheiat judecarea de fond a cauzei şi a decis condamnarea acestora la pedepse cuprinse între 3 şi 10 ani de închisoare, cea mai mare vizându-l pe Cristian Litera, care a fost găsit vinovat de complicitate la înşelăciune şi complicitate la comiterea infracţiunii de emitere de cecuri fără acoperire.

Peste 20 de firme ţepuite
Potrivit minutei sentinţei penale, Ilie Daniel Măturar a primit pedeapsa cea mai mică, de doi ani de închisoare, însă pentru că acesta mai are o condamnare de trei ani cu suspendare, într-un dosar de furt calificat, instanţa a decis anularea suspendării acestei pedepse şi contopirea celor două condamnări. În final, acesta a primit pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare. Ceilalţi doi inculpaţi, Ionuţ Bălan şi Traian Ionuţ Crişan, au fost condamnaţi la cinci, respectiv şase ani de închisoare, ambii primind şi doi ani de interzicere a unor drepturi. Tot în minută se arată că Litera şi Crişan au fost achitaţi pentru asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar părţile vătămate din dosar – peste 20 de societăţi comerciale din judeţ şi din ţară – vor trebui să primească daune de peste 500.000 lei de la cei patru inculpaţi.
În afară de Cristian Litera, care este arestat din luna mai a acestui an în dosarul cămătarilor, şi de Măturar, care a fost obligat la executarea pedepsei, pentru că mai avea o condamnare la activ, nici unul dintre inculpaţi nu mai este închis, întrucât instanţa a decis menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu privire la Bălan şi Crişan. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, ci poate fi atacată prin apel.

5 comentarii la „Interlopul Cristian Litera, condamnat la 10 ani de închisoare

  • Pentru complicitate a primit o pedeapsa asa de mare ,care dintre ei erau infractorii principali de au primit pedepse asa de mici ,se vede clar ca , e o razbunare pe el de a primit cea mai mare pedeapsa .

  • @rupavili: prietene invata intai sa scrii corect si dupa aceea da-ti cu parerea.

  • rupavili nu trebuie sa invete sa scrie intrucat el citeste numai pozele.
    🙂

  • Vili lasa-ne ca si tu ai fost victima?Ce victima ai fost tu.

  • Daca esti Dan Nicolae din Hunedoara atunci sti cum e la puscarie ,sti ca si tu ai fost in inchisoare si sti mai bine pentru ce ai facut puscarie ,ar trebui sa va ganditi la faptele care le face un complice si ce pedeapsa trebuie sa primeasca ,nu la cum scriu eu ,nu pun o virgula sau o cratima ,ganditi si dupa aceea va , dati cu parerea asupra articolui din ziar .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura