Interlopi săltaţi de poliţişti

Dana Istudor

Mai mulţi interlopi, care terorizau de mult timp municipiul Petroşani, au fost săltaţi ieri de poliţişti, după ce au distrus un bar de noapte din apropierea Minei Livezeni. Doi dintre ei au primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestare.

Totul a început sâmbătă noaptea, când interlopii, aflaţi în barul cu pricina, au bătut mai mulţi tineri şi au spart tot ce le-a ieşit în cale. În urma incidentului, doi dintre indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ceilalţi fiind cercetaţi în stare de libertate. Bătăuşii i-au lovit pe clienţi şi au devastat localul.

Numeroase plângeri

Patronul localului distrus sâmbătă noaptea susţine că în ultimii ani a depus 10 plângeri penale împotriva bătăuşilor, toate pentru distrugere şi agresarea clienţilor, însă, de fiecare dată, procurorii şi judecătorii au decis că agresorii nu trebuie arestaţi preventiv. „Voi da în judecată Ministerul Justiţiei şi îi voi cere daune materiale de 1,5 miliarde de lei vechi, deoarece a decis judecarea lor în libertate. Atât am pierdut în ultimii patru ani, din cauza scandalurilor provocate de aceşti indivizi”, a declarat Nicolae Negru, administratorul barului distrus. Potrivit poliţiştilor din Petroşani, interlopii au 16 dosare de cercetare penală, pentru ameninţare, loviri, furt şi infracţiuni cu violenţă.

2 comentarii la „Interlopi săltaţi de poliţişti

  • 22 aprilie 2010 la 23:41
    Permalink

    intradevar interlopi petrosaniului au devastat , au exagerat in tot tiimpul acesta liber,bigo ceuta, geordano blesy, dany, corci si ceiilalti toti.se pare ca sa facut dreptate in petrosani . La revedere

  • 22 iunie 2010 la 23:44
    Permalink

    nu s-a facut dreptate..la nici o luna sunt din nou pe strazi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ion Simion, condamnat cu suspendare

Magistraţii Judecătoriei Deva l-au găsit vinovat pe Ion Simion (foto), fostul director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală...

Trăiesc din „rămăşiţele” Jiului

Foştii jucători ai Jiului, Dumitru Hotoboc şi Mircea Gheorghe, au fost eroii Minerului Lupeni în meciul cu Gaz Metan Craiova,...

PDL face „epurãri” pe criterii politice

Conducerea filialei judeţene a PC Hunedoara acuză PDL de „epurarea” instituţiilor pe criterii politice, cu scopul instaurării monopolului democrat-liberal.

Închide