Actualitate

Instituţii din subordinea Consiliului Judeţean, luate la puricat

Natalia Bumbac

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora (foto), a dispus să se verifice amănunţit modul în care s-au făcut cheltuielile la două instituţii din subordinea administraţiei judeţene. În primul caz este vorba despre Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, unde se vor face controale pe perioada ultimilor trei ani. Cea de-a doua instituţie pusă sub lupă la capitolul cheltuielilor este Teatrul Dramatic „I. D. Sârbu Petroşani“. Aici a fost deja efectuat un control de către Serviciul de audit intern al CJ Hunedoara, pe doi ani, 2015 – 2016, în urma căruia au fost constatate nereguli majore.

Suspiciuni că sunt facturi nedeclarate
„Verificările la Teatrul din Petroşani vor fi extinse până în 2009 şi vor fi încheiate în următoarele două săptămâni. Este necesar să avem o radiografie a situaţiei financiare de la această instituţie. La Spitalul din Deva am cerut să se verifice situaţia cheltuielilor din perioada 2015-2017. Vreau să văd care a fost modul de negociere a contractelor pe care le-a încheiat spitalul cu prestatorii de bunuri şi servicii. Totodată, vreau să văd dacă există facturi ascunse, despre care nu a fost informat CJ Hunedoara, ca să dea bine la informările pe care le transmiteau cei de acolo”, a explicat preşedintele CJ Hunedoara.

Piese care nu s-au jucat niciodată
Controalele la cele două instituţii se desfăşoară în contextul în care spitalul judeţean are înregistrate datorii de ordinul milioanelor de lei. Iar, la Teatrul din Petroşani, auditul pe perioada 2015-2016 a scos în evidenţă că la instituţia culturală s-au întâmplat lucruri pentru care este greu de găsit o explicaţie raţională. Conform declaraţiilor conducerii CJ Hunedoara, au fost descoperite în scripte spectacole plătite care nu s-au jucat niciodată sau au fost achiziţionate produse la preţuri exorbitante. Paguba descoperită la Teatrul din Petroşani a fost de 2,2 milioane de lei, în acea perioadă instituţia fiind condusă de Nicoleta Bolcă. Şi asta, doar într-un an de zile. De aceea, se doreşte să se extindă controlul, să se vadă ce a făcut Nicoleta Bolcă cu banii publici primiţi de la Consiliul Judeţean.

2 comentarii la „Instituţii din subordinea Consiliului Judeţean, luate la puricat

  • Pai de cand a venit la conducerea CJ a tot trimis controale, dar rezultate IOC!
    Nu i-a pasat nici de DNA, nici de contribuabili, tot pilele ‘lor” sunt bine merci si cu sacii plini!
    Mai mare rusinea, parca vad ca iar o da cotita si platesc angajatii fara nicio vina, ca doar nu o sa-i dovedeasca pe adevaratii vinovati ca sunt din ograda lor!

  • Controalele si verificarile adevarate le face curtea de conturi

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura