Instalatorul român

Electricianul polonez, chiar înainte de 1989, a făcut carieră, emigrând într-o Europă (e drept, catolică, prin excelenţă) care a rămas uimită de priceperea lui. El, ca simbol, a devenit eticheta esticului priceput la toate. Chiar şi în ţările protestante. Omul pragmatic, care ştia să tundă peluzele englezeşti, să măture zăpada danezilor din faţa uşii, să culeagă struguri în Franţa, să cultive căpşuni în Spania (sigur, rămâneţi uimiţi, nu am inventat noi „căpşunătorismul”), să facă paste sau „pizze”, în Italia etc. „Electricianul” polonez a fost foarte apreciat. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe Adam Michnik sau pe Lech Walesa…
Dar ce, credeţi că instalatorul român e mai prejos? Plecat mai târziu de acasă spre aceeaşi Europă, el şi-a arătat aptitudinile cu prisosinţă. Păi, mai priceput decât un român, cine este? Doar un alt român, fireşte. Dom’le, sunt pricepuţi românii la orice. De la filosofie (hei, aici nu ne întrece nimeni, că doar avem spaţiul mioritic în sânge!), până la instalarea de orice, oricând şi oricum, la comandă, şi chiar până la sofisticata înşurubare de becuri. Ca să nu mai vorbim de trasul în piept a fraierilor din metroul parizian, nici de traseismul frumoaselor noastre exportate, nici de musculacii absolvenţi ai academiei infractorilor, care luau (până când au fost prinşi) la rând tot ce apucau, gospodăreşte şi milităreşte, începând cu bancomatele şi sfârşind cu magazinele de bijuterii. Dar nu despre „pricepuţii la negru” vreau să vă vorbesc, ci despre pricepuţii care se spetesc. Cum vă spetiţi şi dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri. Nu-i aşa că vă pricepeţi la orice? Ia, priviţi-vă în oglindă. Chemaţi electricianul, dacă înlocuiţi lustra? Ba! Chemaţi instalatorul, dacă vi s-a defectat bateria de la baie? Ba! Chemaţi hingherul, dacă vă încolţesc câinii în faţa blocului? Ba! Chemaţi traducătorul, dacă nu înţelegeţi un text în altă limbă? Ba! Chemaţi preotul, dacă aveţi nedumeriri existenţiale? Ba! Chemaţi medicul sau sunaţi farmacistul, dacă vreţi să luaţi un medicament nou, căruia tocmai i s-a făcut reclamă la televizor? Ba! Chemaţi poliţistul dacă aveţi o altercaţie? Ba!
Aşadar sunteţi, ca şi mine, şi ca toţi românii din ţara asta, pricepuţi la orice. Mai pricepuţi decât „electricianul polonez”!
Conchid, însă, că dacă toţi ne pricepem la toate… nimeni nu mai face nimic! Eu nu am pretenţia că mă pricep la instalaţii, aşa cum nu am pretenţia de la instalator să se priceapă la jurnalism. Dar putem să ne respectăm reciproc, eu şi instalatorul. Eu nu mă amestec în contabilitate, dar nici contabilitatea să nu se amestece în scrisul meu, nu? Fraţilor, fiecare e profesionist în domeniul lui. Dacă este, dacă îşi cunoaşte meseria. Aşa, avem loc toţi sub soare. Ştiţi ce însemnau, pe vremuri, serviciile? (Nu alea secrete, că alea sunt alte poveşti, cu alţi profesionişti.) Însemnau… locuri de muncă! Pantofarul, ceasornicarul, tutungiul, sacagiul, zarzavagiul, geamgiul, instalatorul, electricianul ş.a., erau profesionişti foarte respectaţi, nu numai în breasla lor, ci şi de ceilalţi „actori” sociali, dacă îşi cunoaşteau meseria şi o făceau „ţais” (zeiss). Unde mai sunt, însă, şcolile care să-i pregătească pe aceşti profesionişti (din clasa de mijloc), atât de necesari? L-au luat în râs unii pe Băsescu, atunci când a spus că ţara asta are nevoie şi de instalatori. Dar nu a avut dreptate? Păi, ce? Suntem toţi Noica, Ţuţea, Cioran sau Blaga? Suntem ceea ce suntem şi nu trebuie să ne fie ruşine de asta, atâta timp cât ne facem meseria şi nu încercăm să părem altceva decât suntem! Aşa că eu semnez aici, fără ruşine, ca jurnalist devean, nimic altceva…