www.mesagerulhunedorean.ro

Inspectoratele muncii, în lista serviciilor de urgenţă?

Natalia Bumbac

Reprezentanţii ITM Hunedoara consideră necesar ca inspectoratele muncii să fie incluse în lista serviciilor de urgenţă. Propunerea a fost făcută de inspectorul şef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, la întâlnirea de zilele trecute cu membrii Guvernului.

„Am avut o discuţie informală cu ministrul Muncii, căruia i-am făcut propunerea să fie trecute inspectoratele muncii în protocolul 112. Asta, pentru că în situaţii în care au loc accidente de muncă mortale, cu invaliditate permanentă sau colective, inspectorii ITM să poată demara ancheta în cel mai scurt timp posibil. Este nevoie de un astfel de lucru pentru că de multe ori suntem informaţi târziu despre producerea unor astfel de evenimente. Propunerea a rămas în analiză”, a explicat inspectorul şef al ITM Hunedoara într-o conferinţă de presă.
Cu aceeaşi ocazie, Adrian Bozdog a arătat că sucursala din Valea Jiului a ITM Hunedoara ar putea rămâne fără angajaţi. Asta, pentru că inspectorii care activează în prezent se apropie de pragul pensionării, iar alte persoane interesate să le ia locul nu s-au ivit. O cauză ar fi nivelul scăzut al salariilor, iar a doua riscurile la care se supun angajaţii respectivi atunci când au în anchetă accidente de muncă petrecute în subteran la minele de cărbune din Valea Jiului, susţine inspectorul şef al ITM Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.