Comunitate

Insemex Petroşani, prezent la întâlnirea Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa

Magdalena Şerban

În perioada 24-26 septembrie, o delegaţie a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani, condusă de directorul ştiinţific dr. ing. Constantin Lupu, a participat la cea de-a 23-a întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa, ce s-a desfăşurat în capitala Slovaciei, Bratislava.

La întrunire au luat parte conducători ai Autorităţilor Miniere din Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia, Serbia, Slovacia şi Ungaria, precum şi un comisar european în calitate de observator, care a prezentat principalele preocupării ale Comisiei Europene privind materiile prime energetice şi neenergetice. S-a dezbătut tematica politicilor UE privind materiile prime şi impactul lor asupra exploatării zăcămintelor de minerale utile şi s-a abordat calendarul următoarei întrevederi.
„A 23-a întâlnire a contribuit la schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe referitoare la politicile privind materiile prime şi impactul acestora asupra activităţii miniere din ţările participante, aceste strategii putând fi esenţiale pentru promovarea mineritului şi a acceptabilităţii sale sociale. Ţinând cont de cele stabilite în cadrul întâlnirii din 2014, ce s-a desfăşurat la Dublin, Autoritatea Minieră din Austria a prezentat şi a notificat celelalte state participante asupra unui accident minier major ce a avut loc în industria minieră a Austriei, în anul precedent. Notificarea asupra unor astfel de experienţe şi împărtăşirea cunoştinţelor dobândite în urma lor va continua şi în cadrul următoarelor întâlniri anuale. Participanţii au stabilit de comun acord extinderea cooperării între Autorităţile Miniere de Stat din Europa privind subiectele de interes comun sau cele de interes general, dar şi furnizarea de asistenţă reciprocă, evitând duplicarea activităţii lor cu cea a altor Organisme Europene. Statele care nu au participat până acum la aceste întâlniri vor fi invitate la acţiunile viitoare, iar o invitaţie deschisă va fi lansată şi către organismele relevante ale Comisiei Europene”, a precizat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX. Potrivit acestuia, la finalul şedinţei de lucru, conducătorii Autorităţilor Miniere au semnat Memorandumul întâlnirii, stabilindu-se tema de anul viitor a evenimentului care va avea loc în Austria (2018), şi anume “Planuri de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză pentru operaţiunile miniere de suprafaţă şi subteran”. De asemenea, Autoritatea Minieră din Germania şi-a exprimat intenţia de organizare a întâlnirii anuale din 2019.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura