Politica si administratie

Insemex Petroşani a încheiat anul pe plus

Magdalena Şerban

Funcţionând după principiul economic al unei companii de stat, deci fără a fi sub­venţionaţi, cei de la Insemex Petroşani se gospodăresc singuri, veniturile proprii fiind cele care susţin fondul salarial anual. Prin urmare, se poate spune că 2021 va fi asi­gurat.
În ciuda problemelor de ordin sanitar şi chiar comercial înregistrate la nivel inter­na­ţio­­nal, 2020 nu a fost deloc rău pentru insti­tutul din Valea Jiului, instituţia trăgând linie pe profit. De altfel, asta se întâmplă de câţiva ani buni.
„Veniturile noastre provin pe urma pres­tării contractelor de cercetare şi de servicii pe care le avem în desfăşurare. Nu facem par­te din categoria bugetarilor, ci ne autofi­nanţăm. Anul trecut a fost cu foarte multe încercări şi provocări, ba chiar am avut, ca şi mulţi alţii, o perioadă în care am optat pen­tru sistemul de telemuncă, acolo unde a fost po­si­bil, tocmai pentru a reduce la minimum pe­ri­colul unei posibile infectări cu SARS-COV2. Cu toate acestea, activitatea a con­tinuat cu respectarea restricţiilor şi măsurilor în vi­goare. Nu suntem afectaţi de tăierile buge­tare pe care Guvernul le vrea aplicate în acest sector. Colegii mei trebuie să ştie că nu vor fi constrângeri materiale în sensul tă­ierii salariilor, a sporurilor sau a tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, toate cele enumerate fiind acordate în baza Con­tractului Colectiv de Muncă. Referitor la 2021, am putea să răsuflăm uşuraţi, deoa­rece avem deja parafate contracte de ser­vicii cu diverse mari companii, iar pe palierul cercetării au fost câştigate contracte ce urmează să fie implementate, fiind finanţate de statul român şi din fonduri europene. Vreau să mulţumesc colectivului fără de care aceste realizări nu ar fi existat. Nu a contat că am fost nevoiţi să participăm la evenimente ştiinţifice de prestigiu orga­ni­zate doar în mediul online, fiecare specialist de-al nostru tratând tematica cu la fel de mare seriozitate şi asumare. Evident, pre­miile au fost pe măsura efortului. Mergem înainte în acelaşi ritm, indiferent ce ne va oferi 2021”, a arătat dr.ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani.
Potrivit acestuia, legat de remuneraţiile pri­mite de angajaţii institutului, ar fi loc de mai bine dacă ar fi luate în calcul grilele sa­lariale aplicate în alte ţări, munca efectuată nefiind mai prejos, ci din contră, însă nu e cazul nici de lamentări.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura