Categories: Actualitate

Infuzie de capital pentru Spitalul Judeţean din Deva

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va aloca o sumă de bani Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, aflat în dificultate din punct de vedere financiar. Ieri, în şedinţă de îndată, consilierii judeţeni au aprobat proiectele de hotărâre în acest sens.
Potrivit vicepreşedintelui CJ Hunedoara, Daniel Andronache (foto), unitatea medicală va primi 400.000 de lei, fiind vorba despre o infuzie de capital necesară până la finalizarea verificărilor privind managementul spitalului din anii trecuţi. „Banii pentru spital sunt foarte puţini. Noi suntem
într-un program amplu de analiză a activităţii manageriale a spitalului şi a fost nevoie de o infuzie de capital. Asta, până la momentul la care vom şti exact ce avem de făcut când vom avea rezultatele auditului. Sperăm ca managementul unităţii pe viitor să fie unul performant şi să nu mai fie nevoie de aceste infuzii de capital”, a declarat Daniel Andronache.
Unitatea medicală judeţeană se confruntă cu dificultăţi financiare, acumulând datorii din anii trecuţi. Ultimele cifre arătau că totalul creanţelor ajunseseră la nouă milioane de lei. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guver­nea­ză o organizație de par­tid din…

o oră ago

Bulina albă

Prof. Ileana Berki din Vulcan, coordonatorul grupului ”Glasuri de argint” din Valea Jiului Pentru participarea…

o oră ago

Bulina neagră

CONSTANTIN N., din Petroșani, încarcerat în Norvegia Pentru că riscă o nouă condamnare fiind învinuit…

o oră ago

Și polițiștii și militarii vor ieși mai târziu la pensie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru poli­țiști și militari.…

o oră ago

Încă o escrocherie online, fără vinovat identificat

O hunedoreancă a reclamat, în vara anului 2024, că a fost indusă în eroa­re după…

o oră ago

Tânăr din Deva, arestat după ce a ignorat obligațiile impuse de instanță

Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri, însă nu a respectat obligațiile…

2 ore ago