Categories: Actualitate

Apa Serv Valea Jiului a construit un nou popas turistic

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului îşi continuă programul prin care urmăreşte să se implice în rezolvarea unor probleme din comunitate. După realizarea unui popas turistic la intrare pe Transalpina, în Cheile Jieţului, a venit rândul Retezatului.
Investiţiile destinate comunităţilor locale sunt realizate din veniturile proprii ale societăţii şi sunt localizate în regiunile turistice în care operatorul de apă şi canal are obiective cum ar fi staţiile de captare. În urmă cu circa două luni de zile, Apa Serv Valea Jiului realiza un punct de odihnă destinat turiştilor, cât şi localnicilor care ajung în zona deosebit de frumoasă a Cheilor Jieţului. Popasul turistic s-a dovedit a fi o atracţie, astfel că un alt popas asemănător a fost realizat şi la poarta sudică a Retezatului. ”Am început aceste popasuri la Jieţ, iar astăzi am deschis un popas şi la Valea de Peşti, în Retezat. La toate aceste puncte am făcut şi câte o fântână, pentru ca oamenii să poată bea un pahar cu apă de munte, curată şi să se răcorească. Urmează să-l deschidem şi pe cel din Cheile Tăii, o altă zonă frecventată de mulţi turişti şi localnici. Vreau să le mulţumesc colegilor mei care au răspuns pozitiv la realizarea acestor obiective. Prea multe nu o să spun, vreau să lăsăm faptele să vorbească pentru noi”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Agresiune în plină stradă la Hunedoara: Doi bărbați au fost reținuți după ce au bătut un bătrân cu o piatră, din cauza unei datorii

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

20 de ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

20 de ore ago