Sport

Incursiune în sufletul Dariei Vişănescu

Ciprian Marinuţ

Daria Vişănescu (foto) (16 ani), de la Clubul de şah Deva, a fost invitata specială pe luna septembrie a rubricii „interviul lunii”, realizată de site-ul oficial al Federaţiei Române de şah. Dincolo de performanţele prezentate deja cititorilor hunedoreni, interviul dezvăluie sentimente, emoţii şi vise ale celei mai tinere maestre FIDE din România.

Medalie mult visată
Campioană europeană la categoria 10 ani în 2006, Daria a devenit, în acest an, vicecampioană continentală la grupa de 16 ani, iar performanţa a fost o surpriză chiar şi pentru ea. „Nu mă aşteptam să mai ating vreodată o asemenea performanţă. A fost o surpriză pentru toată lumea, dar mai ales pentru mine. După aurul obţinut în 2006, mă aşteptam să fiu un pericol pentru adversarele mele, dar timpul a trecut şi fiecare an, parcă, îmi demonstra că ele progresează, iar eu sunt în regres. Nu am reuşit să mă menţin printre primele în top. Însă, rezultatul de anul acesta m-a făcut să realizez că totul e posibil şi trebuie să mă impun de acum la fiecare Campionat European sau Mondial”, a spus Daria.

Respect pentru primul antrenor
Devenită deja o jucătoare de referinţă a şahului românesc, Daria nu a uitat de primul său  antrenor, Gheorghe Şcurhan, de la Comexim Lupeni. „A fost primul meu antrenor pentru o perioadă de aproximativ şase-şapte ani. Fără dânsul, eu nu aş fi existat ca jucătoare. Răbdarea de a lucra cu un copil de cinci ani şi devotamentul faţă de antrenamente, cantonamente şi turnee sunt meritul lui. Dar, ca orice om, deţinea cunoştinţe limitate şi a trebuit să pornim în direcţii diferite. Cu toate acestea, munca pe care am depus-o împreună a fost la cel mai înalt nivel al puterilor noastre şi nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc”, a precizat şahista.

De la Pavlov, la… medalia europeană
Daria a schimbat antrenorii pe bandă rulantă în ultimii ani, de la  maestrul internaţional Mircea Pavlov, care o considera o viitoare componentă a echipei României, până la actualul Milu Romeo. „Sunt sigură că domnul Pavlov şi-a cântărit cu atenţie vorbele, iar eu sper să devină şi realitate. Am schimbat mulţi antrenori într-o perioadă scurtă, iar asta nu mi-a permis să asimilez prea mult de la fiecare. După colaborarea cu Codruţ Florescu la Deva, trebuia să ajung la acel antrenor care să mă ajute să aspir la o medalie internaţională şi la un progres vizibil şi rapid. Cu Cătălin Ardelean, am învăţat lucruri noi şi am realizat câte lipsuri aveam. S-a văzut şi ascensiunea mea anul trecut, când am câştigat în jur de 150 de puncte la coeficientul Elo, sub tutela sa. Cu toate că nu-mi mai este antrenor, m-a ajutat şi la Campionatul European din acest an. Sfaturile sale, îmbinate cu cele ale actualului meu antrenor, Milu Romeo mi-au adus medalia de argint”, a spus Daria.

Egala campionului mondial Anand
Între rezultatele de pus în ramă ale Dariei se numără şi o remiză cu actualul campion mondial, indianul Viswanathan Anand, obţinută în cadrul unui simultan. „Am fost încântată de ideea de a participa la un simultan cu campionul mondial, dar nu m-aş fi gândit niciodată că aş avea vreo şansă. Eram curioasă câte mutări rezist. Surpriza mare a fost când mi-a propus remiză; am rămas blocată câteva secunde, crezând că n-aud bine, pentru că deşi era un final egal, este totuşi un jucător de elită şi dacă şi-ar fi pus tehnica în valoare, ar fi câştigat. A fost un gest de fair-play”, a mărturisit „Micuţa Kasparova”.

Speranţe pentru Mondiale
Cum performanţele cer performanţă, Daria ţinteşte o clasare cât mai bună la Campionatele Mondiale de juniori, care vor avea loc luna viitoare în oraşul sloven Maribor. „Nu am obţinut niciodată un loc fruntaş la vreun Campionat Mondial şi sper ca anul acesta, să reuşesc un rezultat bun. Îmi doresc un loc în primele şase, dar poate şi mai sus”, a afirmat Daria, care a precizat că vrea să îmbine şahul cu urmarea unei facultăţi. „Şahul ocupă o parte importantă în sufletul meu, pentru că am crescut cu el, dar nu e totul. Aştept să termin liceul, iar apoi mă voi orienta spre o facultate. Mi-aş dori să pot practica şi şahul de performanţă şi să fac şi o facultate. Rămâne de văzut dacă este posibil să le fac pe amândouă”, a spus Daria.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura