Inconştienţă şi nepăsare din partea tinerei de 26 de ani, din Aninoasa, confirmată cu coronavirus

11 martie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Maximilian Gânju

Femeia avea obligaţii clare de respectat. Le-a ignorat fără să se gândească la faptul că zeci de oameni ar putea fi în pericol. Tânăra, al treilea caz de coronavirus confirmat în judeţul Hunedoara, a cutreierat mai multe secţii ale unităţii medicale şi magazine mari din Petroşani.
Până să ajungă la unitatea medicală din Petroşani, femeia ar fi ieşit din zona de izolare, iar acest lucru ar urma să fie stabilit acum, în urma unei anchete epidemiologice. „Situaţia este destul de gravă iar temerile sunt justificate. Comunicarea deficitară între cei responsabili a făcut ca pacienta să nu fie considerată cu risc, în primă fază, iar acum toată lumea încearcă să-i refacă itinerariul. Aceasta ar fi umblat nestingherită prin unele supermarketuri din Petroşani, dar nu numai. La Petroşani, la SUP, s-a aflat că este suspectă de coronavirus abia în 6 martie. Panica printre angajaţii spitalului este imensă, pentru că şansele să fi luat virusul nu sunt deloc mici“, spun surse de încredere din cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani. „În perioada 1 martie şi până în data de 5 martie, când a fost internată în Petroşani, ea a fost «liberă» şi a profitat de libertatea respectivă. A fost inclusiv la Hunedoara, la un RMN, la Clinica privată de la spitalul din municipiul Hunedoara, deci traseul este destul de lung”, a explicat directorul Spitalului de Urgenţă Petroşani, medicul Alin Vasilescu. Acesta a mai făcut precizarea că la unitatea medicală pe care o conduce s-a aflat abia în data de 6 martie că este în autoizolare, că este suspectă de coronavirus iar cei care i-au adus la cunoştinţă acest aspect sunt jandarmii. Imediat, femeia a fost izolată într-o rezervă medicală. Tânăra din Aninoasa a venit în ţară pe data de 1 martie, din Italia, zona Veneto. La graniţă a fost informată să se autoizoleze la domiciliu. Aceeaşi obligaţie i-a fost trasată şi de ofiţerul de gardă al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. După cinci zile, femeia a fost internată cu dureri lombare la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde venise fără să respecte procedurile, să anunţe că este suspectă de coronavirus. Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, a fost amendată cu 10.000 lei. „În seara de 9.03.2020, serviciul de gardă al DSP Hunedoara a fost anunţat că pacienta prezintă febră. Personalul DSP Hunedoara s-a deplasat şi a recoltat probe pentru determinarea virusului COVID 19, care au fost trimise în cursul nopţii la Spitalul de boli infecţioase «Victor Babeş» Timişoara. În seara de 10.03.2020, DSP a primit rezultatul analizei care a confirmat infecţia cu virusul COVID 19”, au informat autorităţile hunedorene prin intermediul Centrului Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Primele efecte ale inconştienţei şi incompetenţei
Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara cât şi membrii familiilor lor sunt în izolare la domiciliu din cauza tinerei depistate cu coronavirus. Echipajul deserveşte Spitalul de Urgenţă Petroşani şi a intrat în contact cu tânăra. Bolnava a solicitat ambulanţa pentru durerile de spate, iar cum asistenta şi ambulanţierul aveau descrierea simptomelor ce nu au legătură cu coronavirus, au preluat-o şi au transportat-o la spital în data de 2 martie. Asistenta şi ambulanţierul n-au fost puşi în autoizolare deşi au avut un pacient cu suspiciune de coronavirus, pentru că nimeni nu a cerut acest lucru. Astfel, echipajul a fost activ până marţi seara, când a venit confirmarea de coronavirus în cazul tinerei. Abia după aceea, celor doi li s-a comunicat că trebuie să se autoizoleze.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Ioan Matican spune:

    O fi o prostituata din Italia, invatata cu pericolele si care nu ia in seama nimic. Hai, cum aveti gura mare de obicei si va luati de toata lumea, faceti ceva si acum si luati-va de cei care freaca menta pe la terase si prin parcuri, cu puhoi de copii dupa ele. Daca le-a lasat acasa, de ce se duc tot in locuri unde stau in grup? Hai, sa va vad si acum ce fel de ziaristi sunteti. Acum e momentul, nu sa va ocupati de “barfologie” politica.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 12.03.2020

Cătălin Ciocănel, bărbat din Deva Pentru că este învinuit de tâlhărie iar instanţa de judecată a menţinut decizia de arestare...

Bulina albă, 12.03.2020

Daniela Vasiloancă, coordonatoarea secţiei de atletism a CSM Jiul din Petroşani Pentru că a reuşit performanţa de a obţine titlul...

Gura lumii, 12.03.2020

Prost şi fudul! Aşa este un candidat pentru şefia unei urbe din sudul judeţului, un individ obişnuit la viaţa lui...

Închide