Incoerenţe în cazul „Muzeul Aurului”

  05 Muzeul aurului - Brad 7644

Nicolle Ebner

În urma articolelor apărute în presa locală, prefectul Dorin Gligor s-a autosesizat şi a chemat la discuţii toate părţile implicate în vânzarea atât de contestată a Muzeului Aurului din Brad. Prefectul declară că sunt o mulţime de incoerenţe în declaraţiile tuturor, şi a dispus constituirea unei comisii, care să facă lumină în acest caz.

Prefectura s-a autosesizat
„Până acum, am reuşit să discut cu toţi, inclusiv cu lichidatorul. Stând de vorbă cu fiecare, am constatat o serie de incoerenţe în punctele lor de vedere. Lichidatorul spune că nu recunoaşte contractul de vânzare-cumpărare a muzeului, încheiat între Bradmin şi Minvest, pentru că imobilul nu este întăbulat, şi în mod normal, se naşte şi întrebarea de ce nu s-a făcut acest lucru, deoarece timp a fost suficient. Prin urmare, am dispus constituirea unei comisii, care să analizeze situaţia reală”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Grupul de lucru este format din reprezentanţi ai instituţiei prefectului, companiei Minvest, Direcţiei Judeţene de Cultură. Potrivit prefectului Dorin Gligor, lichidatorul care a vândut Muzeul Aurului la preţul de 120.000 lei, în condiţiile în care, reparaţiile capitale au costat bugetul de stat trei milioane de lei, nu va face parte din comisia de anchetă.
Compania Minvest nu mai poate întăbula Muzeul Aurului decât pe cale judecătorească, termenul fiind stabilit pentru data de 5 noiembrie, iar comisia de anchetă va analiza lucrurile, în funcţie de decizia instanţei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.