Sport

Început de reabilitare în derbiul suferinţei

Ciprian Marinuţ

CNS Cetate Deva a pus punct seriei negre de patru eşecuri consecutive şi a câştigat cu scorul de 1-0 (1-0) „derbiul suferinţei”, cu ultima clasată, CS Ineu, disputat acasă, în etapa a VII-a, a Ligii a III-a, seria a IV-a. Este a doua victorie pe scena eşalonului trei pentru nou-promovata antrenată de Marius Sîrbu, iar cele şase puncte agonisite aduc un dram de linişte în tabăra echipei din reşedinţa de judeţ.

Un gol norocos şi multe ratări
Conştientă că are doar varianta victoriei pentru reabilitare, echipa din Deva a început avântat, iar atitudinea i-a fost răsplătită de un gol rapid la care o mână de ajutor au oferit (involuntar) şi adversarii. Şaucă a centrat de pe banda dreaptă, Suciu a şutat de la trei-patru metri, iar mingea a fost deviată în propria poartă de  căpitanului echipei oaspete, Wild, scor 1-0, în minutul 3. Golul a adus încredere şi entuziasm, însă a fost nevoie şi de muncă şi de şansă pentru a-l apăra şi a-i da valoare de trei puncte. Ca dovadă,  CNS „Cetate” a fost în multe momente la cârma jocului, a avut posesie, câteva mari ocazii şi o bară, însă au fost şi perioade de echilibru şi chiar de dominare a oaspeţilor care puteau da lovitura în prelungiri. „E o victorie meritată, pentru că am controlat jocul, am avut mai multe ocazii mari de a marca, iar scorul putea fi mai categoric. E drept că şi arădenii au avut o mare oportunitate de a egala în prelungiri, dar noi am fost echipa mai bună şi mai motivată. Este, totodată, şi un succes important, pentru că vine după o serie de patru eşecuri şi a fost greu să-i motivez pe jucători să le redau încrederea în forţele proprii. Ţin să-i felicit pe băieţi pentru atitudinea pozitivă şi pentru modul cum s-au mobilizat pentru acest meci important pentru echipă. Cred că e nevoie de răbdare din partea tuturor, pentru că noi suntem în primul an în eşalonul trei şi trebuie timp pentru a ne acomoda şi a avea rezultate pe măsura jocului prestat”, a afirmat Marius Sîrbu, antrenorul grupării din Deva.

Altă perspectivă, acelaşi rezultat
În replică, Cristian Sculici, antrenorul echipei din Ineu, a afirmat că echipa sa a meritat mai mult, deoarece a făcut un joc bun. „După gol, am preluat conducerea jocului, am atacat cu toate liniile, dar am ratat ocazii mari prin Cioboată, Huţanu sau Filimon. În repriza secundă, nu am mai fost atât de incisivi, dar chiar şi aşa am totalizat 8-10 ocazii de a marca. Cea mai clară i-a aparţinut lui Hulbăr chiar în minutul 90, dar jucătorul nostru a tras în portar de la numai cinci metri. E adevărat, portarul Bujor a salvat şi el două mingi grele la mijlocul părţii secunde, iar o dată gazdele au trimis în bară. După cele întâmplate pe teren meritam un rezultat mai bun, însă fotbalul se joacă pe goluri”, a declarat tehnicianul arădean pentru site-ul www.sportarad.ro.
În urma acestui rezultat, CNS Cetate Deva a urcat pe locul 11 în clasament şi va juca în următoarele două etape în deplasare, pe terenul grupărilor Minerul Motru şi CSU Craiova II.
CNS „Cetate” Deva – CS Ineu 1-0 (1-0)
A marcat: Suciu (min. 3)
CNS „Cetate”: Iancău – Grunţă, Dosan, Boldea, Doboş – Vajda, Şoit, Şaucă, Budriş – Făgărăşanu, Suciu. Au mai intrat: Boloş, Buzducea, Şumuţiu, Chelariu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura