ActualitateFlash

Începe judecata în dosarul „Justiţiarului din Hunedoara”

Natalia Bumbac03-vili-rupa-1

Ieri, pe rolul Tribunalului Hunedoara, dosarul în care Vili Rupa (foto), autointitulat „Justiţiarul din Hunedoara”, este acuzat de omor deosebit de grav, a avut un nou termen. La şedinţa de ieri a fost încheiată procedura de cameră preliminară, iar dosarul a fost trimis în judecata de fond. „Magistraţii au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Vili Rupa poate merge zilnic la plimbare
Tot ieri, magistraţii au pus în discuţie cererea lui Vili Rupa de modificare a obligaţiilor arestului la domiciliu, măsură sub care se află din luna noiembrie 2014. „Instanţa încuviinţează inculpatului Vili Rupa să părăsească zilnic domiciliul în intervalul orar 13.00 – 14.00, pentru procurarea celor necesare traiului de la magazinul şi farmacia cele mai apropiate de domiciliul său. Totodată, instanţa îi încuviinţează să părăsească zilnic domiciliul în intervalul orar 15.00-16.00, pentru a efectua o oră de plimbare. Respinge cererea inculpatului de a părăsi domiciliul în zilele de joi şi duminică între orele 18.00-20.00 pentru a merge la biserică şi a se adresa Marelui Arhitect al Universului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în minuta instanţei.
Reamintim că procurorii au pus în mişcare urmărirea penală faţă de Vili Rupa pentru o faptă pe care acesta ar fi săvârşit-o în 1998. Potrivit anchetatorilor, dosarul a fost redeschis după 14 ani, deoarece au apărut noi probe utile cauzei.

4 comentarii la „Începe judecata în dosarul „Justiţiarului din Hunedoara”

  • Nimeni nu are dreptul de a aplica forta autoritatii sau a legii, pentru a impune un neadevar. Aceste neadevaruri impuse sunt nule de drept .

    Justitiarul de Hunedoara

  • Ba da militianul pitulescu. El e cu abuzurile. Daca nu pateste nimic! O sa aiba soarta lui masa.

  • Esti tare vili. Nu te lasa. Ardei pe cei care te-au acuzat pe nedrept. Esti un curajos in comparatie cu altii. Succes.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura