Actualitate

Incendiu la un depozit de piese auto din Deva

Şapte autospeciale ale pompierilor militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs, în cursul nopţii de marți spre miercuri, la un depozit de piese auto din Deva, flăcările cuprinzând o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi.

Măsuri de siguranță
Potrivit Prefecturii Hunedoara, in­ter­venţia promptă a pompierilor a limitat posibilităţile de extindere ale focului, în condiţiile în care au ars şi materiale plas­tice. Alături de inspectorul şef al ISU Hunedoara, Alin Nasta, la faţa locu­lui a fost prezent şi prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, care a apre­ciat intervenţia în forţă a pompierilor militari pentru stingerea incendiului. În acest context, el a arătat că este im­por­tant ca toţi proprietarii să-şi ia măsuri de siguranţă pentru a limita, cât mai mult, cauzele apariţiei unor eveni­men­te de acest fel.
„În ceea ce priveşte acest caz, se vor face cercetări exacte şi vom afla care au fost cauzele pornirii incendiului, însă vreau să transmit locuitorilor judeţului Hunedoara că trebuie să fie precauţi şi trebuie să fie conştienţi că printr-un minim de atenţie putem să prevenim aceste situaţii”, a declarat prefectul Călin Marian. El a recomandat cetă­ţe­nilor să se adreseze specialiştilor ISU în cazul în care au nevoie de îndrumări pen­tru prevenirea apariţiei unor in­cendii. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura