Comunitate

Încă un candidat eliminat din examenul de Bac

Peste 460 de absolvenţi de liceu s-au prezentat ieri, 22 august, la proba scrisă obligatorie a profilului din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2018.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct al judeţului, Marta Mate, din cei 604 de candidaţi înscrişi, 462 au fost prezenţi pentru susţinerea examenului. Majoritatea candidaţilor, respectiv 434, au dat examen la Matematică, ceilalţi au susţinut examen la Istorie. Un candidat a fost eliminat din examen pentru că a fost prins cu telefonul mobil la el, fiind al doilea caz de acest gen de la debutul sesiunii.
Sesiunea de toamnă continuă cu proba la alegere a profilului, care este programată pentru astăzi, 23 august. În perioada 24 – 27 august se vor desfăşura probele orale, iar în data de 1 septembrie vor fi afişate primele rezultate, în aceeaşi zi putând fi depuse contestaţiile. Pe 6 septembrie vor fi publicate rezultatele finale. În total, în sesiunea de toamnă, la nivel de judeţ s-au înscris 960 de candidaţi, majoritatea lor fiind din promoţia 2017 – 2018. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura