Actualitate

Încă o instituție care e degeaba. Avocatul Poporului a primit peste 12.000 de petiţii în 2024, dar nu poate face nimic să le rezolve

Avocatul Poporului a publicat Ra­portul de activitate pentru anul 2024, în care arată că a primit peste 12.000 de petiţii, iar în 3.600 de cazuri s-a sesizat din oficiu.

Câteva proceduri
Multe dintre problemele semnatale ţin de nivelul de trai, condiţiile de mun­că, de educaţie, sănătate, re­cu­noaş­terea dreptului de proprietate, res­pec­tarea drepturilor de pensie ori de alte asigurări sociale. Unele au fost re­zol­vate, cu susţinerea instituţiilor care pot remedia situaţiile, altele sunt încă în atenţia instituţiei, potrivit News.ro. „Pen­tru a soluţiona orice petiţie avem la îndemână câteva proceduri, tipice unui mediator, schimburi de adrese cu res­pectivele autorităţi, discuţii tele­fonice, anchete pentru lămurirea unor aspecte şi emiterea unor recomandări. Nu avem posibilitatea de a decide noi în locul respectivei autorităţi ad­mi­nis­trative şi nici de a sancţiona pe cineva, nici măcar atunci când autorităţile ignoră solicitările noastre şi pur şi sim­plu nu ne răspund (spre deosebire de alte instituţii similare din lume care au dreptul să sancţioneze autoritatea care nu cooperează, de ex. cazul Ombud­sma­nului spaniol, Defensor del Pueblo, de unde am împrumutat şi noi de­numirea)”, se arată în Raport.

Nu este obligatoriu
Instituţia transmite că, „în marea ma­joritate a cazurilor, relaţia cu ad­mi­nistraţia publică, mai ales cea locală, este bună şi foarte bună, iar intervenţia şi prezenţa instituţiei noastre îi ajută pe mulţi din administraţie să înţeleagă cum trebuie să procedeze astfel încât drepturile persoanelor să fie res­pec­tate”. De asemenea, Avocatul Po­po­rului arată că s-a sesizat din oficiu în peste 3.600 de cazuri, atât la sediul central, cât şi la cele 15 birouri teri­to­riale. În acelaşi timp, Avocatul Poporului arată că are posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională, dar că acest lucru nu este obligatoriu. „Subliniem că avem dreptul şi nu obligaţia de a sesiza Curtea Constituţională. Primim anual cam 1.200-1.300 de petiţii prin care ni se solicită să ne adresăm Curţii Cons­tituţionale pe diferite texte de lege, de foarte multe ori chiar fără argumente, sau împotriva unor soluţii ale instan­ţelor de judecată, ceea ce este cate­go­ric imposibil şi unii din cei care ni se adresează lansează tot felul de acuzaţii, pe cât de dure pe atât de nefondate”, se arată în document.

Lipsa de transparență
„Principala concluzie pe care am tras-o din petiţiile primite în 2024 priveşte nemulţumirea în legătură cu nivelul de trai, condiţiile de muncă, de educaţie, sănătate, recunoaşterea dreptului de proprietate, respectarea drepturilor de pensie ori de alte asigurări sociale. În acelaşi timp, remarcăm din partea unor petenţi şi o atitudine de nere­cu­noaş­tere a autorităţilor şi a deciziilor luate de către acestea, generate, cel mai pro­babil, în primul rând, de lipsa de în­cre­dere în serviciile statului şi în func­ţionarii săi, iar în al doilea rând, de lipsa de transparenţă sau comunicarea de­fi­citară din partea autorităţilor statului, care nu au găsit cea mai bună cale pentru transmiterea către cetăţeni nu numai a informaţiilor de interes public dar şi a informaţiilor cu consecinţe di­recte asupra drepturilor şi libertăţilor acestora”, se mai arată în Raportul pentru 2024. (S.S.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura