Comunitate

Inaugurare de cămin cultural la Toteşti

04 Totesti mareIeri, căminul cultural din satul Cârneşti, comuna Toteşti, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Aici, au fost sfinţite şi inaugurate lucrările de reabilitare şi dotare a edificiului. Totul s-a petrecut în prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, parlamentari şi lideri judeţeni ai PSD.
Manifestările au debutat cu ceremonia religioasă de sfinţire a obiectivului modernizat, discursurile oficialităţilor subliniind importanţa modernizării lăcaşului. După tăierea panglicii inaugurale, a fost dat startul unui spectacol artistic în cadrul căruia au evoluat îndrăgiţi interpreţi ai cântecului popular. „Căminul cultural pune la dispoziţia localnicilor în jur de 300 de
locuri. A fost reabilitat în interior şi exterior, s-au executat lucrări la partea de acoperiş, încăperile au fost remodulate, s-a introdus sistemul de încălzire şi au fost făcute câteva dotări, absolut necesare. Obiectivul va fi dat în circuitul evenimentelor, deoarece toţi cei interesaţi să organizeze un botez, o nuntă sau orice gen de manifestare, o pot face de acum încolo, fără probleme, pentru că există condiţii foarte bune. Mai trebuie să spun că totul s-a realizat cu fonduri din bugetul local, iar suma necesară investiţiei a fost de 420.000 de lei. Lucrările au început acum trei ani. Satul Cârneşti numără 206 gospodării, în care trăiesc 426 de locuitori”, a spus Tiberiu Pasconi, primarul comunei Toteşti. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura