Fara bascalie

În timp ce ei, acolo,…

…fac planuri, oamenii sunt din ce în ce mai sătui.
Îmi spune ieri un prieten – cât timp este lume la terase, România nu e în criză. Oare…?
La nivel central, se fac şi se desfac variante. Nu de guvernare, ci aşa, ca să nu amorţim pe timp de vară. Ţara de doi lei a preşedintelui Băsescu se uită la ce spun Crin Antonescu şi Victor Ponta şi nu ştie dacă există vreo şansă de a schimba un guvern neperformant. Între cei doi există evident discrepanţe, cum de altfel e şi normal. Nu au funcţionat ele alianţele CDR şi DA – Dreptate şi Adevăr, darmite o alianţă PNL – PSD. Alianţa DA părea beton, şi s-a dus pe copcă la mai puţin de doi ani de la preluarea puterii.
Ponta vrea alegeri anticipate, simţindu-se pe cai mari. Pe cai mari pentru că abia de luna asta oamenii vor simţi vântul prin buzunare. Cum e de aşteptat, iarna va mări pofta de social-democraţie a populaţiei.
Crin Antonescu pare mai diluat. Ar vota, în anumite condiţii, o moţiune de cenzură PSD. Numai că acest PSD întărit nu mai este amator de varianta Johannis, emisă la vremea când Antonescu, deşi perdant în prezidenţiale, întruchipa speranţele oamenilor care fuseseră ciuruiţi. PSD se vrea vioara I. Iar PC pare că se reorientează spre PSD, după ce primăvara indicase apropierea de PNL.
Băsescu, deşi afirmă că nu ar ezita să numească premieri PNL sau PSD, nu ar face-o. Controlul asupra unei alte majorităţi parlamentare ar fi nul. Suspendarea lui Băsescu nu ar fi decât o chestiune de timp. Schimbarea lui Băsescu ar aduce reconfigurarea netă a scenei politice, cu un PDL redus la dimensiunea de 10 la sută.
Oamenii se uită la cele două posturi TV care nu-i cântă în strună preşedintelui şi unde membri ai PDL, cei rămaşi încă cu simţul măsurii, au probleme din ce în ce mai mari pentru a justifica prestaţia lui Boc şi a lui Băsescu, al cărui război cu ziariştii este pe primul plan. Continuă bineînţeles lansarea de ţinte false, cu efect mai mic, dar totuşi enervant. Parlamentul îl calcă pe nervi pe preşedinte şi refuz să mă gândesc cum ar fi România dominată de Băsescu nu doar de facto, ci şi de jure.
În teritoriu, „electoratul” devine din ce în ce mai pesimist. Oamenii nu mai speră că ţara îşi va reveni. Mulţi au plecat, din ce în ce mai mulţi vor să plece sau îşi îndeamnă copiii să plece. Cu doar o săptămână în urmă, un cunoscut pe care îl respect mult, om care mi-a spus că nu poate pleca din ţară că e patriot, a adăugat că se simte din ce în ce mai puţin legat de România şi că şi-a sfătuit fata, cu glasul sugrumat de emoţie, să nu revină în ţară din Statele Unite.

One thought on “În timp ce ei, acolo,…

  • …pina una, alta politia(asa am citit in anuntul ziarului dvs)a captusit niste hoti de etnie rroma din gara Deva…iata o veste promitatoare, cind va amenda si primaria administratia garii pentru nepermisa mizerie?
    tara nu-si poate reveni fara o atitudine CIVICA exemplara, din pacate aici suntem zero si atunci vom avea parte nu doar de Basescu si Boc sa ne duca in faliment…cu un popor caruia-i poti face orice, care cu tot indemnul disperat din imnul national nu se desteapta…ne vor „forfeta” si altii la fel precum astia de acum.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura