ActualitateFlash

În stare critică la spital, după ce i-a explodat apartamentul

03 explozie apartament (1)Cristina Ghenea

Starea bărbatului în vârstă de 55 de ani, rănit în explozia produsă în Vinerea Mare, într-un bloc din Deva, este, în continuare, critică. În prezent, acesta se află internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din  Bucureşti, şi respiră doar cu ajutorul aparatelor.
Este vorba despre Dan Farcău, deveanul ajuns la spital cu arsuri grave, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce în apartamentul său s-a produs o explozie puternică, provocată de o scurgere de gaze. „Deflagraţia a avut loc etajul 4 al unui bloc situat pe Aleea Romanilor, din cartierul Dacia, din Deva, în momentul în care proprietarul locuinţei a apăsat un întrerupător pentru a aprinde becul. Explozia a spulberat peretele exterior al camerei şi a afectat şi apartamentul de dedesubt“, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Victima, care a suferit arsuri de gradul II şi III pe membre şi abdomen, a fost transportată, iniţial, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, din Deva, după care a fost trimisă, cu elicopterul, în Bucureşti. Medicii spun că starea pacientului este critică, întrucât acesta are arsuri pe aproximativ 30 la sută din corp şi nu poate respira decât cu ajutorul aparatelor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura