Politica si administratie

În Hunedoara, problema locuinţelor este ca şi rezolvată

05 Dan Boboutanu consiliul local hunedoara (9)Oana Mihnea

Este pentru prima dată când în municipiul Hunedoara, toate solicitările venite din partea cetăţenilor pentru acordarea de locuinţe convenabile au fost satisfăcute. Cererile pentru anul în curs urmează să fie analizate conform criteriilor stabilite de Consiliul Local Hunedoara, pentru a fi întocmită lista cu beneficiari.
„Pentru prima dată, am reuşit să satisfacem cerinţele oamenilor. Asta, datorită colectivului fondului locativ care a acţionat în instanţă rău-platnicii, iar locuinţele eliberate au putut fi ocupate de cei care pot să îşi îndeplinească obligaţiile financiare. Cei care doresc să ocupe o locuinţă convenabilă, socială sau ANL trebuie să vină cu dosarul complet până la începutul lunii octombrie, astfel încât, în şedinţa de luna viitoare, să putem aproba tabelul beneficiarilor“, a declarat Dan Bobouţanu (medalion), viceprimarul municipiului Hunedoara.
În anul 2014 au fost depuse 125 de cereri pentru locuinţe. Din care 19 au îndeplinit condiţiile pentru locuinţe convenabile, însă doar 16 au fost repartizate, pentru că trei solicitanţi s-au răzgândit. Pentru locuinţe sociale s-au încadrat 64 de persoane. Au fost repartizate 13 apartamente, din care 11 s-au ocupat şi două au fost refuzate. Subliniem că 19 cereri pentru locuinţe sociale au fost respinse din cauza dosarelor incomplete. Pentru apartamente ANL au fost depuse 23 de cereri şi au fost repartizate opt locuinţe. Anul acesta, urmează să fie analizate 98 de solicitări. În municipiul Hunedoara sunt 108 locuinţe ANL, 206 locuinţe sociale şi 454 locuinţe convenabile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura