Comunitate

În continuare, comuna Zam are nevoie de medic de familie

Magdalena Șerban

Grea e viața unui suferind atunci când trebuie să se pună pe drumuri pentru a beneficia de consult medical. Asta se întâmplă și la Zam, la fel ca în multe alte comune care au nevoie de doctor, ca de oxigen. Deși aici există dispensar, deci condițiile de funcționare a unui cabinet de specialitate ar fi întrunite, nu se găsesc doritori.

Trăiesc cu speranța
„Din nefericire, cel care le oferea cetă­ţenilor servicii medicale a decedat și așa se face că am rămas descoperiți. Fiind vorba de seniorii noştri, cu diverse şi multiple afec­ţiuni, este vital să avem medic care să se ocupe de ei. Există dispensar pe raza co­munei, nu e ca și când nu am putea asigura spațiul necesar desfășurării unor astfel de activități, dar totuși, nu pare nimeni in­te­re­sat. Poate distanța semnificativă față de Deva e un impediment. Nu știm de ce, dar este clar că și alți colegi de-ai mei se con­fruntă cu aceeași situație. Ajung la con­cluzia că e posibilă chiar o criză a medicilor de familie la nivel de județ“, a arătat Sorin Nistor (foto), primarul din Zam. De altfel, nici vecinii săi nu stau mai bine, și la Burjuc și Lăpugiu de Jos înregistrându-se o nevoie acută de medic de familie. Singurele comune din jur care mai pot da o mână de ajutor în acest sens sunt Ilia și Gurasada. În rest, nu prea mai există opțiuni. ,,Cetățenii se deplasează pe la Deva, la spital, dacă trebuie să-și facă analize mai amănunțite sau, dacă își permit, se îndreaptă către cabinete private. Dar atunci când ai o pensie la limita subzistenței, ești bătrân și neputincioș, nu ai copii și nepoți, oare cine să te ducă pe la doctori? De asta un medic de familie ne-ar fi un dar Ceresc și trăim cu speranța că cineva ne va lua sub aripa sa. Noi avem deschidere și îl/o așteptăm cu drag“, a mai afirmat alesul local.

Petiție în mediul online
Ba mai mult de atât, de ceva vreme, pe rețelele de socializare circulă o petiție prin care oamenii sunt rugați să se alăture demersului de a solicita ca U.P.U Ilia, ce de­servește 15.000 de persoane – adică zona de vest a județului, să nu fie desființată. Asta ar fi fatal cel puțin pentru locuitorii co­munelor Ilia, Vorța, Gurasada, Burjuc, Zam, Dobra, Lăpugiu de Jos și Bătrâna. Fiind vorba de un areal cu un trafic intens, cir­cu­lat de foarte multe tiruri, victimele acci­dentelor rutiere de pe DN 7, DN 68 și autostradă nu sunt deloc puține. “Am pos­tat și noi în online această petiție. Fără U.P.U Ilia am fi ca și morți. La propriu. Gân­diți-vă cât timp suplimentar față de traseul spre Ilia mai implică pentru o Salvare să ajungă cu pacientul la spitalul devean. O infinitate de minute prețioase pentru un caz de infarct sau de atac cerebral, de exemplu. Deci pentru noi, U.P.U Ilia în­seamnă diferența dintre viață și moarte acest. Rugăm imperios să se țină cont de asta!“, a încheiat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura