Politica si administratie

Imobil nou pentru asistaţii de la Brănişca

Carmen Cosman

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Brănişca are un nou corp de clădire, modern şi utilat la cele mai înalte standarde, după o investiţie care se cifrează la aproape patru milioane de lei.

Noul corp de clădire are o capacitate de 47 de locuri şi acest lucru va diminua şi numărul de asistaţi găzduiţi în vechiul pavilion, în care acum se îngrămădesc câte opt-nouă într-o cameră. „Odată cu finalizarea acestui proiect, se va reduce numărul de beneficiari pe dormitoare, la un maximum de cinci, faţă de opt-nouă câţi erau înainte. De asemenea, toate sălile au fost dotate cu uşi care să permită accesul cărucioarelor, s-au amenajat spaţii personale şi igienico-sanitare accesibile, funcţionale şi sigure, adaptate nevoilor oamenilor”, a declarat Viorica Popescu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara. Noul pavilion va oferi şi servicii de asistenţă medicală şi de specialitate, iar accesul persoanelor cu dificultăţi locomotorii va fi asigurat cu ajutorul unei rampe multifuncţionale, de la exteriorul şi până la nivelul superior al clădirii.
Lucrările la noul corp de clădire au demarat în anul 2005, după preluarea centrului de către DGASPC Hunedoara. Investiţia se cifrează la 2,3 milioane de lei, la care se adaugă alte 1,5 milioane de lei, alocate pentru realizarea staţiei de epurare a apei, canalizare, reţele exterioare, iluminat şi alei. Contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara  fost de 2,6 milioane de lei, în timp ce Ministerul Muncii a venit cu diferenţa de 1,2 milioane de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura