Imaginea heirupistă a României (II)

Imaginea unei ţări se creează în primul rând în interior. Valorile împărtăşite în comun de locuitorii săi dau rezultanta transmisă în exterior. Simplificând, nemţii sunt harnici, corecţi şi punctuali (a fi „neamţ” este deja o calitate…), francezii orgolioşi şi iubăreţi, italienii gălăgioşi, spaniolii pasionali, ungurii hotărâţi, sârbii neînduplecaţi. Puteţi găsi şi alte similitudini, puteţi fi de acord sau nu cu cele exprimate de mine.
Cum ne văd ceilalţi? Nu prea ştim. Nu ne-a interesat să ştim cum ne văd ei, ci cum credem noi că ne văd ei – ceea ce este cu totul altceva. Astfel, orice român pus să descrie succint neamul spune despre ospitalitate, toleranţă, deşi nu sunt atribute care pot fi negate altor popoare. Se spune că nu am fi chiar atât de toleranţi – ceea ce înseamnă că este vorba despre o falsă percepţie, sau, cu alte cuvinte, un clişeu folosit pentru automulţumire.
Am folosit intenţionat o formă impersonală – se spune… Cine spune? Nu se ştie cu precizie – străinii, românii răuvoitori sau românii realişti? Străinii, veţi spune – şi mai ales francezii, uite, iar au ceva cu noi şi cu biata noastră ţărişoară. Dar dacă lângă marile noastre oraşe s-ar aşeza brusc tabere formate din mii de somalezi, de exemplu – cum am reacţiona? Şi în general, câtă consideraţie avem pentru multe din ţările africane? Realitatea este că nu ne prea interesează – dar îi privim, în cel mai bun caz, cu condescendenţă – ăia care s-au dat jos din copac…
Destul de autosuficienţi, nu am investit prea mult în studii legate de poziţionarea noastră pe continent. Clipurile cu Hagi, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci nu sunt suficiente pentru a arăta ce popor harnic, ospitalier şi muncitor suntem. Şi nici prea mulţi vizitatori nu ne aduc. Lipsa autostrăzilor, sărăcia, maniera total neprofesională în care se pare că este condusă această ţară, exportul constant de sărăcie, lipsa de rigoare, de ordine, destul de multă mizerie, sănătate la pământ, educaţie la pământ, salarii mici şi pensii tăiate, manelizare la toate nivelurile – în sens figurat, desigur. Toate astea nu pot fi la infinit compensate prin sintagma „avem o ţară frumoasă şi bogată”. Nici prin obligativitatea cântării imnului şi arborarea drapelului – aşa cum fac, de pildă, mult-huliţii americani, educaţi în spiritul unor valori verificate – de aceea cred în ele.
(va urma)