Actualitate

Ieri în Deva, mâine în Brad

Nicolle Ebner

Ieri, 40 de profesori de la Liceul „Horea”, din Deva, au refuzat să intre la cursuri, în semn de protest faţă de programul de comasare întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara şi care ar trebui aplicat odată cu începerea noului an şcolar, în luna septembrie. Vineri, pentru aceeaşi cauză, şi-au anunţat ieşirea în stradă profesorii şi părinţii din Brad.

„Nu există voinţă politică”

Cadrele didactice de la Liceul „Horea” din Deva sunt nemulţumite că IŞJ a luat decizia comasării, fără să ţină cont că unitatea are o bază didactică foarte bună şi cele mai mici cheltuieli dintre unităţile din municipiu. La începutul acestei săptămâni, cadrele didactice ale Şcolii Generale „Horea, Cloşca şi Crişan” din Brad solicitau conducerii IŞJ Hunedoara „să binevoiască a participa la o întâlnire cu factorii de conducere din municipiul Brad, cu cadrele didactice ale celor două unităţi şcolare cu clasele I-VIII, cu părinţii elevilor, pentru a clarifica situaţia tensionată”, se arată într-o scrisoare trimisă redacţiei MESAGERUL HUNEDOREAN. Situaţia nu s-a clarificat, iar dascălii brădeni au aflat că în cadrul Consiliului de Administraţie al IŞJ de ieri, s-a decis „realizarea structurii şcolare” în Brad, fără să se ţină cont de argumentele profesorilor şi ale sindicatelor. Considerând că „prin răspunsurile neprimite la memorii, note de fundamentare şi întâmpinări formulate că nu există voinţă politică la nivel judeţean pentru sprijinirea dezvoltării şi reformării învăţământului şi ştiinţei”, cadrele didactice şi părinţii elevilor din şcolile „Horea, Cloşca şi Crişan” şi „Mircea Sântimbreanu” vor recurge la acţiuni de protest, solicitând Primăriei Brad eliberarea unei autorizaţii pentru susţinerea unui miting, mâine, 26 februarie, ora 12.00, în curtea Şcolii Generale „Horea, Cloşca şi Crişan”. Potrivit preşedintelui Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Hunedoara, Paul Rusu, mai sunt nemulţumiri legate de procesul de comasare a şcolilor şi la Şcoala “Dominic Stanca”, iar conform proiectului IŞJ Hunedoara, din această toamnă, în judeţ, vor mai rămâne 170 de şcoli şi licee din cele 183 existente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura