Sport

Iarba verde din deplasare şi tracul de acasă

11 x 2 ineu fc hdCiprian Marinuţ

FC Hunedoara a bifat al doilea succes consecutiv în deplasare şi are procentaj maxim în jocurile disputate pe teren străin în primele trei runde al campionatului, după victoria cu 3-1 (1-0) cu CS Ineu. În schimb, nou-promovata CNS „Cetate” Deva a muncit de pomană în săptămânile în care a avut pauză şi a jucat modest în partida de acasă cu Pandurii II Tg. Jiu, fiind învinsă cu scorul de 0-2 (0-1), deşi a avut un penalti la scorul de 0-1.

Şi-au spălat păcatele
„Alb-albaştrii” au demonstrat că înfrângerea neaşteptată suferită acasă cu Performanţa Ighiu în runda secundă a fost un accident. Trupa antrenată de Victor Roşca a bifat a doua victorie din acest sezon, tot în deplasare ca şi prima, 3-1 (1-0), cu CS Ineu, după succesul din prima etapă cu Naţional Sebiş. Bogdan Bozian a fost din nou liderul echipei, fiind autorul unei duble şi co-autor la al treilea gol. Bozian a deschis scorul în minutul 15 şi stabilit rezultatul final în minutul 90+1, după ce a transformat un penalti scos tot de el. La scorul de 1-0, decarul hunedorean a centrat din corner pentru golul de 2-0, înscris de Drăgoescu (61). Unicul gol al gazdelor a fost marcat de Filimon (80). FC Hunedoara a strâns astfel şase puncte şi aşteaptă de pe locul trei derbiul judeţean cu CNS „Cetate” Deva programat în etapa viitoare, pe teren propriu.
Nou-promovata CNS Cetate Deva şi-a ieşit din ritm în etapa de pauză avută în runda secundă şi a fost învinsă de Pandurii II Tg. Jiu, pe teren propriu, scor 0-2 (0-1), în etapa a III-a. Trupa antrenată de Marius Sîrbu a suferit la toate capitolele, însă cel mai mult a pătimit la stăpânirea emoţiilor şi la inspiraţie. Culmea deciziilor neinspirate s-a înregistrat la scorul de 0-1, în debutul reprizei secunde, când golgheterul Pribac a ratat un penalti şi în minutul 64, când portarul Stănilă a fost eliminat, pentru un henţ în afara careului din postură de ultim apărător. Până atunci, Pandurii au dictat ritmul jocului şi au deschis scorul în minutul 29, prin Pârcălabu. Cu un om în plus, gorjenii au mai marcat prin Hemidi, însă golul a fost anulat, iar pe final, echipa antrenată de Claudiu Mocioi a reuşit să mai înscrie o dată, prin Mărgărit (73) şi a stabilit scorul final la 0-2. „Pandurii au câştigat meritat, fiind o echipă foarte bine organizată, care ne-a incomodat permanent la construcţie. Am avut şi noi patru mari ocazii şi un penalti ratat, iar dacă am fi marcat la 0-0 sau 0-1, altul ar fi fost cursul jocului. Oricum, noi trebuie să învăţăm şi din acest eşec şi să mergem mai departe pentru realizarea obiectivului de evitare a retrogradării”, a spus antrenorul Marius Sîrbu. CNS Cetate Deva a înregistrat astfel primul eşec pe scena eşalonului trei, dar se poate reabilita în runda următoare, când va juca la un pas de casă, în derbiul judeţean cu FC Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura