Actualitate

I-au respins şi contestaţia

Sorina Popa

Adrian David (foto), şeful interimar al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hu­ne­doara nu a avut succes cu contestaţia depusă după ce comisia de examinare i-a anulat lucrarea la concursul pentru postul de director. Lucrarea acestuia a fost singura anulată în această etapă. Din cinci contestaţii făcute, nici una nu a avut câştig de cauză, printre care şi cea a lui David.
Reamintim că lucrarea acestuia a fost anulată, după ce comisia a considerat că a fost un semn distinctive în ea. Adrian David a dat exemplu CJAS Hunedoara, cu programul de realizare a unui cen­tru mobil de sănătate. Iar asta i-a adus anularea lucrării.
„Este un rezultat pe care nu îl pot accepta. Consider că sunt îndreptăţit să ştiu care e punc­tajul pe care l-am obţinut. În termenul prevăzut de lege voi lua o decizie cu privire la o acţiune în in­stanţă”, a declarat Adrian David pentru MESA­GE­RUL HUNEDOREAN. Pentru că a fost un singur can­didat pentru postul de director al CJAS Hu­nedoara, examenul va fi reluat.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a or­ganizat deja două serii de concursuri pentru ocu­pa­rea funcţiilor de conducere a Caselor din teri­to­riu. Puţini candidaţi au fost în stare, însă, să trea­că de aceste examene.

3 comentarii la „I-au respins şi contestaţia

  • Se va repeta examenul până „iese pe grilă”! Ce vă mai place să-i prostiți pe proști! Românii vă merită cu vârf și îndesat.

  • Un excroc. Prieten cu interlopul puscarias Bibanu. Si el si taica-su, militianul puscarias David Ioan.

  • Dacă nu iese pă grilă îi găsește faraonul Arion un post călduț la Apaprod și pe bănuți frumoși…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura