I-au furat banii de pe cardul bancar
O femeie din Hațeg a fost păgubită cu peste 7.00 de lei, după ce i-a fost clonat cardul bancar. Păgubita nu știe cum au ajuns datele cardului său în posesia hoților, iar banca n-a putut opri plata făcută fraudulos de indivizii rămași neprinși.
Nu a dat datele
Femeia a declarat la Poliție că a primit o notificare de la aplicația Banking prin care i se comunica faptul că din contul său deținut la B.C.R. i-a fost retrasă suma de 725,44 lei. Întrucât nu a făcut nici o plată cu cardul aferent contului său deschis la B.C.R., a realizat că persoane necunoscute au efectuat o operațiune financiară fără drept, în mod fraudulos, fără acordul său, astfel că a sesizat organele de poliție. Aceasta a menționat că nu a comunicat datele cardului nici unei persoane. Astfel, se consideră că operațiunea de retragere numerar efectuată din contul său a fost efectuată în mod fraudulos de către persoane necunoscute, întrucât ea nu a autorizat-o și nu o recunoaște”, se reține din dosar. Banca nu a putut face nimic pentru a opri plata făcută de escroci, pentru că tranzacția a fost făcută în mediul virtual, securizat, prin introducerea elementelor de identificare ale cardului. În astfel de situații, regulamentul operațional VISA/Mastercard nu permite inițierea de refuz la plată pe motiv de fraudă. Cum nici anchetatorii n-au putut da de urma hoților, dosarul de fraudă a fost închis, iar hunedoreanca a rămas cu paguba. (M. Gânju)