Actualitate

Hunedorenii care au jefuit Teatrul Maghiar din Cluj, condamnați definitiv

Jaful la instituția culturală clujeană a avut loc în ultima lună a anului trecut, hoții reușind să fure circa 20.000 de lei dintr-un seif. Hunedorenii de 34 și 35 de ani au fost prinși după o serie de probe lăsate la fața locului cât și în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Au așteptat să se facă întuneric
Cei doi au acționat după un plan bine stabilit la domiciliul din Hunedoara al unuia dintre ei. Amândoi au fost con­damnați definitiv pentru comiterea in­fracțiunilor de furt calificat. Anchetatorii au arătat că indivizii, ambii purtând mas­că de protecție care le acoperea fața, au pătruns prin escaladare și tăierea gri­lajului metalic de protecție al unui geam, în interiorul Teatrului Maghiar de Stat, iar în interior, după ce în prealabil au smuls din perete un senzor de mișcare, prin decuparea peretelui lateral al unui seif metalic aflat în casieria unității, au sus­tras bani, precum și alte bunuri. ”Con­form planului conceput de incul­pați, aceştia au parcat autoturismul, după care s-au deplasat la un restau­rant din apropiere, aşteptând o oră mai înaintată şi să se facă întuneric, pentru a facilita pătrunderea în clădire. Pă­trun­derea în incinta imobilului s-a realizat de către inculpaţi prin escaladarea acope­ri­șului și prin tăierea grilajului metalic (care asigură unul din geamurile biro­ur­ilor), spargerea geamului și escaladarea peretelui exterior. Unul dintre ei, prin ancorare cu ajutorul unei sfori, a co­borât la unul din cele șapte geamuri ale clădirii, la singurul geam protejat cu grilaj metalic, cu ajutorul frânghiei. Apoi, cu ajutorul unui flex pe care âl avea la el, a debitat grilajul metalic, creând astfel locul de pătrundere în interiorul casie­riei, a spart geamul cu piciorul şi a pă­truns în interior prin orificiul creat. La rândul său, celălalt hoț a coborât şi a pătruns în interiorul clădirii în aceeaşi manieră. La vederea unui senzor de miş­care (de alarmă), tinerii au distrus acest senzor fără să se activeze alarma, însă, ca măsură de precauţie, s-au întors pe acoperişul clădirii, aşteptând să vadă dacă se porneşte alarma ori dacă la faţa locului soseşte paznicul ori alte pers­oane”, se arată în dosar.

Paznicii, păcăliți
Personalul de securitate, aflat de ser­viciu, a relatat că a înțeles în mod eronat mesajul cu privire la declanșarea sen­zo­rul din casieria unității, care se afla în alt corp de clădire și, pentru că nu a cons­tatat nimic în neregulă, nu a luat nici o măsură și nu a informat organele de poliție la acel moment. Văzând că nu se întâmplă nimic, hoții au coborât din nou şi au pătruns în birouri, inclusiv biroul care avea montat grilajul metalic pe uşă, în zona casieriei. Apoi, au smuls cel de-al doilea senzor de mişcare fixat pe perete deasupra seifului şi au tăiat cu ajutorul flexului partea laterală a seifului metalic aflat în casieria unităţii, de unde au sustras mai multe sume de bani. Cei doi hunedoreni au fost condamnați la 2 ani și 4 luni de închisoare, respectiv 2 ani și 8 luni, pedepse cu executare. Soluția pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a rămas definitivă. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura