Hunedorenii cad de pe schele

03 Tanara urcata in ambulanta (1)

Dan Terteci

Două persoane au ajuns la spital, după ce au căzut de pe schelele pe care lucrau.

Poliţia municipiului Vulcan a fost sesizată prin Centrul Operaţional şi Apeluri de Urgenţă 112, despre faptul că, pe str. Brazilor nr. 2 din localitate, o persoană de sex masculin a căzut de pe o schelă. S-a constituit echipă operativă, care a stabilit că Victor C., de 58 de ani, pensionar, în timp ce efectua reparaţii la imobilul proprietate personală, a căzut accidental de pe o schelă, fiind transportat şi internat la Spitalul Municipal Vulcan. Celălalt caz s-a petrecut în municipiul Hunedoara. Florentin M, de 19 ani, din oraşul Simeria, fără ocupaţie, în timp ce efectua lucrări de termoizolare a blocului cu polistiren, a căzut de pe o schelă de la etajul 2, fiind transportat la Spitalul Municipal Hunedoara, în vederea acordării asistenţei medicale de specialitate, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean Timiş. Tânărul a ajuns cu bine la Timişoara, unde medicii vor încerca să-i salveze funcţiile locomotorii. În cauză cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.