Hunedoreanul care a adus metalurgia la rang de artã

4 decembrie 2009 | 1 Comentariu | Publicat in: Flash, Reportaj

alexandru-podea-metalurgist-5

Nicolle Ebner

Alexandru Podea (foto) este hunedorean get-beget, lucrează în combinatul siderurgic din Hunedoara de peste 20 de ani şi are o serie de calităţi care-l scot din anonimat, ba dacă stau bine să mă gândesc, îl pot urca pe culmile celebrităţii.

„Şansa mea a fost ArcelorMittal Hunedoara”

Într-o zonă cu o tradiţie de peste 150 de ani în metalurgie, Alexandru este singurul siderurgist din România care a reuşit să „îmblânzească” oţelul, făcându-l atât de docil, precum plastilina modelată de mâinile unui copil. A reuşit să-l transforme în mesaje universale şi să-l expună publicului, în toată splendoarea lui, spre luare aminte şi admiraţie. Şansa lui Alexandru Podea de a vernisa prima expoziţie personală cu sculpturi din oţel a fost imaginaţia neîngrădită în şabloane trasate de alţii, experienţa de viaţă şi stilul de autodidact, faptul că lucrează la ArcelorMittal Hunedoara şi paradoxal, faptul că a fost întâmpinat cu un refuz în momentul în care şi-a exprimat dorinţa de a expune micile bijuterii create de el, din oţel, la Galeriile de Artă din Hunedoara. Iar scânteia care a trezit şansa din amorţeală, a fost aniversarea a 50 de ani de la „naşterea” Laminorului de 650, eveniment pentru care Alexandru Podea a realizat, din oţel, o machetă simbolică a laminorului. Asta se întâmpla acum două luni. Lucrarea a fost remarcată de conducerea unităţii şi de aici, scânteia…

„Valoarea o stabileşte privitorul”

Astăzi este „Ziua voluntariatului” iar ArcelorMittal Hunedoara organizează acţiuni de ecologizare sau cu temă ecologică. Printre acestea, de remarcat, vernisajul expoziţiei „Cultură şi oţel” aparţinând lui Alexandru Podea. După ce conducerea ArcelorMittal Hunedoara i-a pus la dispoziţie materialul şi atelierul de creaţie, a reuşit să transforme pânzele pictate în tinereţe, în sculptură din oţel. Expoziţia inedită a metalurgistului hunedorean va putea fi admirată astăzi, începând cu ora 10.00, în faţa Casei de Cultură din Hunedoara. Lucrările, o combinaţie între clasic şi modern, între umorul caricaturiştilor şi înţelepciunea filosofilor, au greutatea între 10 şi 70 de kg şi până la doi metri înălţime. Abordează teme de actualitate, în principal protecţia mediului dar şi religie şi momente din viaţă. Visul lui Alexandru este ca sculpturile sale pe teme ecologice să fie expuse la simpozioanele sau evenimentele pe teme specifice. Nu s-a gândit niciodată să le vândă şi tocmai de aceea nu poate stabili un preţ pentru ele. „Făcând abstracţie de valoarea materialelor, a energiei consumate şi a ajutorului dat de colegi, lucrările mele sunt nepreţuite, deoarece reprezintă ideile, gândurile şi trăirile mele. Valoarea unei lucrări o stabileşte privitorul, prin urmare, le las să vorbească singure”, mărturiseşte Alexandru Podea.

Cu un pic de şansă, chiar dacă nu au avut loc la Galeriile de Artă din Hunedoara, lucrările lui Alexandru Podea vor fi expuse şi la sediul Arcelor Mittal din Luxemburg.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. suporter spune:

    Faceti o treaba profesionista si va felicit.
    Sarbatori fericite si un An Nou plin de bucurii!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Dosare penale pentru mită electorală

Un număr de 32 de hunedoreni sunt cercetaţi pentru că pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale au încercat să...

Bătut de tată şi fiu

Un tânăr de 21 de ani din Veţel a fost bătut de doi consăteni, tată şi fiu, într-un bar din...

Două accidente în doar cinci minute

O femeie în vârstă de 58 de ani a fost rănită într-un accident de circulaţie pe DN 76, în satul...

Închide