Actualitate

Hunedoreancă stabilită în Franţa lăsată fără 2.000 de euro, prin metoda „Accidentul”

Maximilian Gânju

Metoda prin care a fost lăsată o româncă stabilită în Franţa fără 2.000 de euro este deja bine cunoscută, respectiv metoda ”Accidentul”. Numai că, în acest caz escrocul şi-a rafinat-o puţin şi s-a folosit de mama victimei, o vârstnică de 72 de ani.

Pensionara din Deva se afla la Rîu de Mori, la locuinţa mamei sale, când a fost sunată de unul dintre escroci. Acesta s-a dat drept poliţist şi i-a spus că realizează un „sondaj” cu privire la persoanele ce locuiesc în străinătate, şi are nevoie de numele şi numărul de telefon al fiicei şi fiului ei, ambii domiciliaţi în Franţa. Bătrâna a refuzat iniţial, însă escrocul a ameninţat-o că o cheamă la sediu, la Deva, şi a cedat dându-i numerele de telefon cerute.
”Ulterior, femeia a fost contactată telefonic de altă fiică a sa, care locuieşte în municipiul Cluj-Napoca şi care i-a relatat faptul că sora sa, din Franţa, a fost apelată de o persoană necunoscută, care i-a spus că sora sa din Cluj-Napoca a suferit un accident rutier grav şi este transportată, cu un elicopter, la un spital din Bucureşti. Apelantul i-a solicitat femeii din Franţa 2.000 de euro pentru acoperirea serviciilor medicale ale surorii sale din Cluj-Napoca, iar aceasta a virat suma solicitată printr-un serviciu de transfer monetar, fără să verifice în prealabil informaţia cu privire la aşa-zisul accident în care ar fi fost implicată sora sa. Banii au fost retraşi din contul respectiv, la scurt timp după depunere”, a informat IPJ Hunedoara.
Poliţiştii încearcă să dea de urma escrocilor şi să recupereze prejudicul, dar au întocmit şi dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura