Actualitate

Doi hoţi şi un urmărit internaţional, prinşi de poliţişti

Un tânăr de 25 de ani, din Hunedoara, aflat într-un magazin, îşi îndesase într-un rucsac mai multe produse cosmetice, dar a fost văzut de angajaţi. Ca să scape, tânărul a luat-o la fugă însă a avut ghinion ca în zonă să fie şi doi poliţişti.

”Doi agenţi de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, care se aflau în zona unui magazin din municipiul Hunedoara, au sesizat faptul că un tânăr, care purta în spate rucsac, a ieşit în fugă din magazin, fiind urmărit de către personalul unităţii. Poliţiştii au pornit imediat în urmărirea tânărului şi au reuşit să recupereze bunurile sustrase din magazin, după ce acesta şi-a abandonat rucsacul în apropierea unui bloc. Rucsacul conţinea produse cosmetice în valoare de 159,39 de lei, care au fost restituite conducerii magazinului”, a arătat IPJ Hunedoara. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.
Poliţiştii hunedoreni au mai prins şi un alt tânăr de 21 de ani, din Deva, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat. Anchetatorii au stabilit că individul i-a furat unui bărbat din Petroşani 300 de franci elveţieni, dintr-un portofel ce se afla în dulapul-vestiar al Complexului Aqualand din Deva. Tânărul a fost reţinut de poliţişti şi este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.
Pe de altă parte, pe mâna poliţiştilor a ajuns şi un individ de 20 de ani, tot din Deva, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Cel în cauză este cercetat de autorităţile germane pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura