Hunedorean prins la Suceava cu transport ilegal de lemne

2 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Un hunedorean de 55 de ani a fost prins de poliţişti la furat de lemn tocmai în Suceava, în zona de carantină. Nu avea declaraţia completată corespunzător, nu avea o urgenţă, dar nici acte pentru lemnul transportat cu o camionetă.
Hunedoreanul a fost oprit de o patrulă din cadrul Poliţiei Solca, pe DC42, în comuna Arbore. „Atât conducătorul auto, cât şi cei doi pasageri din autoutilitară au prezentat pentru control declaraţiile pe proprie răspundere care nu erau completate corespunzător, deplasarea acestora nefiind o urgenţă conform prevederilor legale, motiv pentru care au fost aplicate două sancţiuni privind încălcarea art. 28 din O.U.G nr. 1/1999 în valoare totală de 1.500 lei.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 55 de ani nu deţine documente legale de provenienţă şi transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 0,43 mc de material lemnos esenţă fag pentru foc şi cantitatea de 1,00 mc de material lemnos esenţă brad pentru foc”, a informat IPJ Suceava.
Hunedoreanul a fost sancţionat contravenţional şi pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 cu amendă în cuantum de 1.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 179,6 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Solca. (M.Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Situaţia infecţiilor cu coronavirus la nivel judeţean şi naţional

În judeţul Hunedoara, joi, 2 aprilie, erau luate în evidenţă 173 persoane carantinate şi 3.044 persoane aflate în izolare. Potrivit...

Cu 50 la sută mai multe firme dizolvate în judeţ, faţă de anul trecut

Într-o statistică realizată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului arată numărul firmelor dizolvate în primele două luni din acest an,...

Comunicat al Primăriei Municipiului Hunedoara

Suntem nevoiţi să facem precizările de mai jos, urmare a acuzelor care ni se aduc în spaţiul public de către...

Închide