Actualitate

Hunedorean arestat pentru trafic de migranţi

Maximilian Gânju

Un bărbat din Petrila a înghesuit într-o autoutilitară 23 de cetăţeni din Siria, Palestina şi Egipt. Cărora le-a promis că-i trece ilegal frontiera în Ungaria.

Migranţii au fost descoperiţi în urma unui control amănunţit al poliţiştilor de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale. Aceştia au observat pe sensul de ieşire din ţară, înainte de a ajunge la controlul de frontieră, o autoutilitară, înmatriculată în România, condusă de Ciprian Vană, un bărbat de 31 de ani, din Petrila.
”În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, în compartimentul de marfă, 23 de cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor. Cu ocazia primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 22 de bărbaţi şi o femeie, din care 12 erau cetăţeni din Siria, 7 din Palestina şi 4 din Egipt, având vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Germania, Austria, respectiv Suedia”, au arătat poliţiştii. De precizat că migranţii mai încercaseră să treacă ilegal frontiera în urmă cu câteva zile şi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră sătmăreni. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, migranţii fiind duşi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Şomcuta Mare.
Ciprian Vană este cercetat pentru trafic de migranţi şi a fost arestat preventiv. Maşina în valoare de 30.000 de lei, folosită la transportul persoanelor, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura